Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Gaby Spanic: “Am fost cu mulţi bărbaţi la viaţa mea”

de Redactia Tvmania

Deşi a vrut să stea departe de noul scandal în care a fost implicată, Gabriela Spanic (pe care o puteţi vedea la Acasă în telenovela “Stăpâna”) a ieşit în presă să dea câteva declaraţii. Actriţa de telenovele a fost acuzată de fosta sa angajată, Maria Celeste Fernandez, că este lesbiană.

Mai mult, Maria susţine că Spanic s-ar fi dat la ea în mai mult rânduri şi, pentru că a refuzat-o, a vrut să se răzbune băgând-o în închisoare.

Lui Gaby (39 de ani) nu i-a venit să creadă lucrurile pe care le-a zis fosta sa angajată, care a petrecut doi ani în închisoare pentru faptul că a otrăvit-o sistematic atât pe ea, cât şi pe membrii familiei sale şi a simţit nevoia să se apere:

“Tocmai ce mă întorsesem foarte fericită din Brazilia (n.r. – unde şi-a promovat noua telenovelă, “La otra cara del Alma”), când, în Mexic, am dat de acest scandal imens. Nu pot să cred că imaginea mea a fost pătată de această delincventă, că altfel nu o pot numi, care a încercat să mă omoare atât pe mine, cât şi pe familia mea. Nu pot să cred că tocmai această persoană a încercat să mă defăimeze. Toţi din presă, care mă cunosc cu adevărat, au ţinut cu mine şi vreau să le mulţumesc. Ştiţi care sunt preferinţele mele sexuale. Sunt heterosexuală! Am fost cu mulţi bărbaţi la viaţa mea”, a zis Gaby, citată de peopleenespanol.com.

La rândul ei, Maria Celeste nu a încetat atacurile şi a declarat: “Sunt mult mai multe lucruri de povestit. Nu pot eu acum, că nu mă lasă un contract pe care îl am. Peste câteva săptămâni voi putea vorbi”, a ameninţat ea.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te