Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Gaby Spanic își dorește noi roluri de succes

de Redactia Tvmania

Actriţa din “Stăpâna” are chef de muncă! Succesul telenovelei “Emperatriz”, de anul trecut, a făcut-o să-şi dorească şi mai multe roluri bune.

Nu mai e mult până la marele final al telenovelei “Stăpâna”, care este programat de postul Acasă la sfârşitul lunii ianuarie. Rolul maleficei Ivana, care are parte de un sfârşit tragic după ce toată lumea află că ea e cea care l-a omorât pe Oscar, i-a venit ca o mănuşă Gabrielei Spanic.

Vedeta latino este obişnuită atât cu rolurile de fată bună (ca în “Prizoniera”), dar şi cu cele de fată rea (ca în “Uzurpatoarea”).

Anul care tocmai s-a încheiat a fost un an plin pentru actriţa în vârstă de 38 de ani: a jucat într-o telenovelă de succes, “Emperatriz”, şi a încheiat relaţia pe care o avea cu iubitul său, Carlos, după ce a aflat că acesta este însurat şi are doi copii.

De aceea de la 2012, Gaby aşteaptă multă linişte şi proiecte noi, dacă se poate le fel de bune:

“Vreau să muncesc aşa cum am făcut-o mereu, vreau să fac bine şi să nu mă intereseze cui. Vreau să îmi păstrez sufletul curat, să fiu în continuare sinceră şi să excelez atât ca femeie, cât şi ca mamă”, a zis Gaby, care are un fiu în vârstă de doi ani şi jumătate, pe nume Gabriel de Jesús.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te