Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

TVR va difuza în această seară Gala premiilor UNITER

de Redactia Tvmania

TVR 1, TVR HD și TVR Internaţional transmit în această seară, de la ora 21.00, cea de-a 22-a ediție a Galei premiilor UNITER. Va fi o transmisiune directă, în trei părţi, de la Palatul Culturii din Târgu Mureş, al cărei amfitrion va fi Ion Caramitru.

După 20 de ediţii bucureştene şi una desfăşurată la Iaşi, ediţia a XXII-a Galei premiilor UNITER va fi organizată pentru prima dată la Târgu Mureş.

După doi ani de absenţă, reintră în competiţia premiilor Galei UNITER categoria „Cel mai bun spectacol de Teatru TV”.

Până acum, 11 ediţii ale Galei au premiat spectacole de teatru TV, printre care se numără: „Ce zi frumoasă” de M. Ghelderode, regia Dinu Cernescu (1993), „Şarpele ecranizare” după Mircea Eliade de Adriana Rogovschi şi Viorel Sergovici, regia Viorel Sergovici (1997), „Totul e un joc” de Paul Ioachim, regia Cornel Todea (1999), „…ESCU” de Tudor Muşatescu, regia Constantin Dicu (2002).

Anul acesta, în competiţie intră Dominic Dembinski, Jon Gostin şi Mihai Manolescu cu producţiile Societăţii Române de Televiziune: „Hedda Gabler”, „Efectul Genovese” şi „O noapte furtunoasă”.

Categoriile Premiilor UNITER

Categoriile la care se acordă premii şi în acest an sunt: debut, cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, cel mai bun spectacol de teatru tv, critică teatrală, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriţă în rol principal, cea mai bună regie, cel mai bun spectacol.

Senatul UNITER mai acordă şi premiul pentru excelenţă, premii pentru întreaga activitate, precum şi trei premii speciale (pentru teatru dans, pentru teatru document şi pentru pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală).

Gala premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991. La această gală se acordă distincţiile Uniunii Teatrale din România pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te