Zi emoționantă pentru actorii din „Fructul oprit” și fanii lor! O mulțime de admiratori ai serialului au luat parte, sâmbătă, la întâlnirea cu echipa producției, care a avut loc la Circul Metropolitan București.
Zi emoționantă pentru actorii din „Fructul oprit” și fanii lor! O mulțime de admiratori ai serialului au luat parte, sâmbătă, la întâlnirea cu echipa producției, care a avut loc la Circul Metropolitan București.
Emoții, bucurie de nedescris, o amintire de neuitat! Așa a fost pentru mulți dintre fanii producției “Fructul oprit” ziua de sâmbătă (10 noiembrie), în care au avut prilejul să-și întâlnească actorii preferați din serialul pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00.
Aceștia s-au prezentat în număr mare la întâlnirea cu echipa “Fructul oprit”, întâlnire care s-a desfășurat în prima zi din week-end, la Circul Metropolitan București (imediat după încheierea spectacolului Reveria), în cadrul căreia au schimbat impresii despre serial și nu numai, au făcut poze împreună, și au primit autografe de la actorii pe care îI îndrăgesc și îi urmăresc în cadrul producției.
Momente copleșitoare pentru cei care și-au întâlnit idolii față în față, unii dintre fani venind din alte zone ale țării special pentru a-i cunoaște pe actorii din „Fructul oprit”.“Le muțumim foarte mult tuturor celor care au venit! Încercăm să dăm autografe, să facem poze cu toată lumea, să nu sărim pe nimeni”, au spus membrii echipei serialului, impresionați de numărul mare de admiratori prezenți.
Cel de-al doilea sezon “Fructul oprit” poate fi urmărit, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.