Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

GALERIE FOTO: Ana Ularu: „«Charleston» e o poveste tragi-comică a prieteniei dintre doi bărbați”

GALERIE FOTO: Ana Ularu: „«Charleston» e o poveste tragi-comică a prieteniei dintre doi bărbați”
15

de Redactia Tvmania

De vineri, 8 iunie, „Charleston” intră în cinematografele din toată țara. Filmul de debut al lui Andrei Crețulescu îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Adrian Titieni și Ana Ularu. Cu aceasta din urmă, TVmania a vorbit despre peliculă.

Ana Ularu by Raluca Racean Gorgos_0017Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 15

TVmania: Despre ce este vorba în „Charleston”?

Ana Ularu: E o poveste tragi-comică a prieteniei dintre doi bărbați pe care îi aduce împreună o întâmplare neașteptată. E un road-movie deloc minimalist sau mizerabilist cu haz și tristețe, cu profunzimi și ironie, cu poveste și vector. Și mai are și un super soundtrack.

TVmania: Ce te-a atras la film? Scenariul, regizorul, colegii de platou.

Ana Ularu: Toate menționate mai sus. Prietenia noastră și bucuria de a colabora cu un regizor în care cred întru totul. Scenariul curajos și umorul poveștii. De colegi nici nu vorbim.

TVmania: Ai personajul Ioana, care moare cu câteva săptămâni înainte de începerea acțiunii filmului.

Ana Ularu: Ioana e un om cu un secret puternic. Probabil nefericită, probabil nu îndeajuns de cunoscută de cei care o iubesc.

TVmania: Sperăm să te vedem anul acesta și în „Siberia”. Cum a fost să-l ai coleg pe Keanu Reeves?

Ana Ularu: Keanu e un partener desăvârșit. Și un om inteligent, haios, blând, prietenos, profund și cult. E greu să comprim atâta timp în câteva cuvinte. A fost o onoare și un cadou să lucrăm împreună.

TVmania: Este așa cum spune toată lumea, un tip foarte deștept și foarte modest?

Ana Ularu: Da. Însutit mai mult decât se crede.

TVmania: Ce te-a surprins cel mai mult la el?

Ana Ularu: Tipul de umor, pasiunea cu care discută și vrea să filosofeze despre un personaj sau o situație scenică, apetența pentru teatru, curiozitatea și plurivalența.

TVmania: Recent, ai regizat un videoclip, „Greetings Sugar – Harmonics”. E prima oară când încerci regie?

Ana Ularu: În cazul acestui clip era a doua oară. Tocmai regizasem cu o săptămână în urmă videoclipul pentru “Into Overdrive” al formației Greetings Sugar. Cu Lucian Iftime și Ionuț Grama.

TVmania: Cum a fost de partea cealaltă a camerei de filmat?

Ana Ularu: Stresant, sublim, obositor, înălțător. Îmi place să văd că actorilor mei le plac indicațiile, că imediat îi pun în mișcare și îi amuz. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în perioada de foc a clipurilor.

TVmania: Ai opt spectacole de teatru! Joci în filme și seriale! Cât timp liber îți mai rămâne pentru tine?

Ana Ularu: Din păcate, uneori prea mult. Îmi place să joc, consider asta un dar, nu o corvoadă. Iar timpul liber îmi servește de reîncărcare câtă vreme e încadrat de muncă intensă. Altfel e doar atrofiere.

TVmania: Și ce faci cu timpul liber?

Ana Ularu: Citesc, văd filme, mă plimb, stau cu oamenii pe care îi iubesc, pierd vremea, discut.

TVmania: Ce hobby-uri ai?

Ana Ularu: M-am reapucat de balet. Îmi place să citesc. Vreau să mă apuc de jiu jitsu. Vreau să învăț să sculptez. Poate îmi iau și permisul auto – dar asta deja a devenit o glumă printre amicii mei.

Foto: Raluca Racean Gorgos

 

„Charleston” sau soțul, amantul și nevasta/amanta moartă

Alexandru (Șerban Pavlu) este în doliu după soția sa, Ioana (Ana Ularu), care a murit într-un accident accident de mașină în urmă cu câteva săptămâni. Chiar în seara în care împlinise 42 de ani, bărbatul se trezește cu o vizită mai mult decât stranie. Îi bate la ușă Sebastian (Radu Iacoban), care-i mărturisește că a fost amantul soției sale și că este convins că Alexandru e singurul om din lume care-l poate ajuta să treacă peste durerea pierderii ei…

POSTERIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  11 / 15

„Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Filmul este distribuit în România și Moldova de Kinosseur.

Foto: Adi Marineci

Marți, 12 iunie, de la ora 19.00, echipa filmului va fi prezentă la Cinema Europa, iar după proiecție, va urma o conversație cu publicul bucureștean.

Trailerul oficial al filmului poate fi vizionat aici:

https://www.youtube.com/watch?v=SCnRaIWRIyE

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton