Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

GALERIE FOTO: Astăzi, la „Totul pentru dragoste”: Dorina, Marian Nistor și povestea lor de iubire

de Redactia Tvmania

Dorina și Marian Nistor sunt împreună de mai bine de douăzeci de ani și se consideră suflete pereche. Ei vin astăzi, de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”, emisiunea prezentată de Mirela Vaida, la Antena 1, să-și împărtășească povestea de viață.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Dorina mărturisește că în cazul ei a fost dragoste la prima vedere, fiind cucerită imediat de zâmbetul lui Marian. Însă relația lor a debutat abia la zece ani după prima lor întâlnire.

Cererea în căsătorie a împlinit-o pe Dorina. Își dorea să devină doamna Nistor, dar aștepta să facă el primul pas. A cerut-o într-o seară, în timp ce aceasta călca, a venit și i-a spus că a doua zi merg la starea civilă.

Dorina și-a dorit foarte mult să devină mamă, dar i s-a părut că la 37 de ani este prea bătrână pentru a avea un copil. Și Marian simțea la fel, așa că au renunțat la idee.

Cei doi spun despre ei că nu reușesc să stea despărțiți și dorm ținându-se de mână. Cel mai mult au stat despărțiți trei zile, timp în care Marian trebuia să compună, doar că au „înroșit” telefoanele.

Despre regretele vieții lor, dar și despre cum au reușit să treacă peste probleme și sentimentele de gelozie, cei doi vorbesc de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”.

Tot astăzi, Mirela Vaida îi va avea invitați în platou pe Roxana și Victor Schwartz. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu șase ani, chiar într-un studio Antena 1. Se pare că și în cazul lor a fost dragoste la prima vedere, pentru că la a treia întâlnire, Victor deja a cerut-o de soție.

Cei doi au întâmpinat mari dificultăți până să reușească să aibă un copil, iar Roxana intrase în depresie. Despre cum au reușit să facă față problemelor și cum e viața lor în prezent, Victor și Roxana vorbesc astăzi, de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te