VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Referitor la propria-i copilărie, acesta spune ca s-a bucurat de libertatea deplină oferită de părinții săi și adaugă că „e ușor să crești într-o familie în care îi ai pe părinții tăi ca model, oameni care se iubesc de 35 de ani” și în care tatăl campionului, la peste 70 de ani, încă îi aduce flori soției sale. Cătălin Cazacu face tot posibilul să petreacă timp cât mai mult alături de fiul său și se bucură că Andrei crește departe de betoanele marilor orașe, mai aproape de natură.
„S-a schimbat foarte mult după ce m-am întors de la , nu știu dacă din cauză că am stat eu foarte mult acolo sau pentru că m-a văzut aproape zilnic la TV, dar am devenit foarte apropiați. Vorbim zilnic la telefon și merg la el cât de des pot. Simt că mă iubește tot mai mult și că mă dorește în viața lui… Copilul meu mă obligă să evoluez. Acum, de exemplu, Andrei abia așteaptă să înceapă emisiunea și, evident, vrea să îl plimb cu acel taxi, nu cu altă mașină”, povestește cu emoție Cătălin Cazacu.
Cătălin Cazacu spera ca micuțul să își păstreze toată viața naturalețea, sinceritatea și abilitatea de a învăța din propriile greșeli.
Pe Cătălin Cazacu îl veți putea urmări, începând din 30 iulie, de la ora 22.30, în fiecare zi, de luni până vineri, în emisiunea „Cash Taxi”. Acesta își va duce la destinație călătorii și, mai mult, îi va premia cu sume consistente, în funcție de cum vor răspunde unor întrebări care de care mai interesante. Pasagerii decid dacă intră sau nu în joc și, odată cursa începută, aceștia vor avea la dispoziție 30 de secunde pentru a răspunde la fiecare întrebare.