Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

GALERIE FOTO. Ce ne recomandă Grupul Editorial Art să citim în luna mai 2020

de Redactia Tvmania

Pentru luna acesta, Grupul Editorial Art a făcut un adevărat calendar cu tot ce apare nou pentru fiecare categorie de vârstă. Vedeți mai jos toate recomandările editurii.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 27

Ca în fiecare an, suntem în perioada în care vă anunțăm ce cărți noi văd lumina tiparului. Singura diferență este că anul acesta nu vă mai putem da întâlnire la Târgul de Carte Bookfest, însă ceea ce putem face este să vă ținem la curent cu toate noutățile și să vi le punem la dispoziție cu reduceri între 25%-40% pe site-urile noastre. 

Am conturat un calendar pentru luna mai cu toate noutățile editoriale ale Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Ce pot citi prichindeii și copiii mai mari, dar și iubitorii de romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF în luna mai – am detaliat pe săptămâni în cele ce urmează.

 

CĂRȚI PENTRU COPII

Cărțile pentru copii ale Grupului Editorial ART le puteți găsi în portofoliile Editurii Vlad și Cartea cu Genius (categorie de vârstă 0 – 7 ani), Editurii Arthur (categorie de vârstă 7 – 14 ani), Editurii Youngart (literatură pentru adolescenți) și în colecția miniGrafic a Editurii Grafic (benzi desenate pentru categoria de vârstă 8 ani+).

 

Săptămâna 1 – 10 mai

Au trecut multe săptămâni de când Matthew Corbin nu a mai ieșit din casă. Copiii din vecini îl poreclesc în fel și chip. Pentru mulți, chiar și pentru familie, este un ciudat: e obsedat să nu se murdărească și repetă cu îndârjire anumite acțiuni. Își petrece timpul observând oamenii din cartier și notându-le mișcările într-un carnețel. Când Teddy, un copilaș din vecini, dispare, Matthew ajunge să joace un rol-cheie în investigarea dispariției lui.

E de prisos să spunem că vulpile sunt șirete, șterpelicioase, pungașe și perfide – o știe deja tot păsăretul -, dar mai rar ar putea vreo vulpe pe lume să întreacă în vicleșug familia Viclenescu-Șterpelici de la Vulpești.

Titlurile din universul Minunea de P.J. Palacio sunt bestsellerurile absolute din Colecția Smart Blue a Editurii Arthur și revin în stoc în prima săptămână a lunii mai.

 

Săptămâna 11 – 17 mai

Paddington este amabil și bine crescut. Tare mult îi place să dea o lăbuță de ajutor. Nu există încurcătură pe care să nu sară s-o resolve. Dintr-o masă cu patru picioare, el face două mese, fiecare cu câte două picioare. Iar dintr-un restaurant, stinge repede o omletă în flăcări. Cu istețimea lui jucăușă și cu un dram de marmeladă, Paddington face ca orice zi să fie extraordinară.

Totodată, revin în stoc în a doua săptămână a lunii mai primele două volume ale îndrăgitelor povești cu Paddington: Un urs pe nume Paddington și Noi aventuri cu Paddington de Michael Bond, precum și un lassic absolut al literaturii pentru copii Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry cu noile ilustrații extraordinar de frumoase ale lui Dan Ungureanu.

Unele dintre titlurile autorilor români, bestselleruri ale Editurii Arthur, revin în stoc în ediții noi:

 

Săptămâna 8 – 24 mai

De ziua lui, Omri primește fel și fel de cadouri: un skateboard, un banal indian de plastic de la prietenul lui cel mai bun, un dulăpior pe care fratele lui l-a găsit pe stradă și o cheie frumoasă și veche. Seara, înainte de culcare, Omri închide indianul în dulap și uită de el.

Un urs polar urcă într-o noapte în camera lui Tilly. Dar Tilly nu se sperie niciun pic ⎯ îl lasă să doarmă în patul ei, iar blana lui e caldă și pufoasă.  Ursul îi dă mult de furcă lui Tilly ⎯ nu-i ușor să-i faci duș unui ditamai ursul polar și nici să faci mereu curat după el. Fetița îl mai ceartă uneori, dar îl iartă mereu, pentru că ursul e prietenul ei cel mai bun și alături de el nu se teme de nimic.

Micuța Susan caută o ascunzătoare bună. Frații ei au un păianjen într-un borcan și țin cu orice preț să i-l arate lui Susan. Dar lui Susan nu-i plac păianjenii, așa că își caută un loc în care frații ei să n-o găsească. Îi întreabă pe bunica, pe vecina de alături, pe grădinar și pe poștaș și cu toții îi dau câte o idee, dar mereu cineva o găsește. Apoi Susan se așază să se gândească bine unde poate fi o ascunzătoare bună.

 

În cea de a doua săptămână a lunii mai revin, în ediții noi, două dintre bestsellerurile autorului britanic David Walliams din Colecția Funny Green a Editurii Arthur: Bunicuța hoțomană și Mătușica îngrozitoare

 

Săptămâna 25 mai – 1 iunie

Ilustratorul Eugen Taru oferă cititorilor o călătorie extraordinară, plină de imaginație, în lumea celebrei păpuși de lemn create în secolul al XIX-lea de scriitorul italian Carlo Collodi. Aventurile celebrului băiețel de lemn au încântat generații de copii și părinți deopotrivă, făcând din  Pinocchio una dintre cele mai longevive și cunoscute povești ale copilăriei, dar și una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată.

Volumul mult așteptat de cititorii noștri încheie trilogia „Lumea de cerneală”. Povestea lui Fenoglio este pe cale să fie rescrisă. Ombra se confruntă cu noi pericole, în timp ce furia prințului Cap-de-viperă se dezlănțuie. Sunt făcute noi alianțe, au loc răsturnări de situație, iar Mo e nevoit să pună capăt nemuririi prințului înainte de sfârșitul iernii, altfel viața lui și a lui Meggie e în mare primejdie.

A fost odată ca niciodată un iepuraş care voia să fugă de acasă. Dar oriunde-ar vrea el să plece, mama lui îi promite că-l va urma peste tot. Chiar dacă iepuraşul se va preface într-un peşte sau într-o piatră pe-un munte, chiar dacă se va preface-n pasăre şi va zbura departe, ori dacă se va face artist la trapez, mama lui va fi mereu lângă el, orice s-ar întâmpla.

 

Titluri bestseller care revin în stoc la finalul acestei luni:

 

Vă recomandăm și trei pachete noi cu reduceri de până la 40%:

Pachetul integral Cronicile din Narnia conține toate cele șapte volume ale seriei lui C.S. Lewis.

Box set Jurnalul unui puști (paperback) conține primele patru volume din seria lui Jeff Kinney.

Pachetul Ce bine că suntem diferiți conține trei cărți llustrate apărute la Vlad și Cartea cu Genius pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani.

 

CĂRȚI PENTRU ADULȚI

Cărțile pentru adulți ale Grupului Editorial ART le puteți regăsi în portofoliile editurilor Youngart, Grafic, ART și Paladin. De asemenea, vă recomandăm să urmăriți noile apariții ale colecției de ficțiune contemporană musai, proiectul de nonficțiune Sapiens, precum și colecția Arthur retro adresată nostalgicilor.

 

Săptămâna 1 – 10 mai

Am evoluat trăind în grupuri mici și egalitariste, dar am ajuns să locuim în comunități de milioane de membri. Mulți occidentali se simt înstrăinați în societatea modernă, în ciuda incontestabilelor beneficii pe care le aduce aceasta, iar fenomenul nu este deloc unul nou.

Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

Debordând de viață, sensibilitate și umor nebun, Riad Sattouf își povestește copilăria nomadă petrecută în umbra unui tată care visa să devină dictator și-a visurilor lui grandioase legate de poporul arab.

Roberto Saviano a scris Piranha: Copiii Camorrei (2016) după ce a citit articolele din presa italiană despre puștii din Napoli, unii în vârstă de zece ani, care au ajuns să gestioneze afaceri cu cifre spectaculoase și să dicteze legea în cartiere întregi. Piranha spune povestea unei lumi în care dacă mori de tânăr, devii o legendă. Conform spuselor lui Saviano, majoritatea copiilor care i-au inspirat personajele acestei cărți sunt demult sub pământ.

Bestsellerul Youngart Absolut tot de Nicola Yoon (în ediția tie in) revine în stoc în prima săptămână a lunii mai.

 

Săptămâna 11 – 17 mai

Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.

Cititorule, cartea asta nu este o enciclopedie de-adevăratelea, ci o operă de ficțiune!

Vei descoperi aici aventurile și istorisirile unui povestaș pornit în căutarea unei bucăți pierdute din sufletului lui. Vei întâlni mituri reinterpretate, zei, monștri, eroi, regi nebuni, vraci, șamani și vrăjitoare, animale fabuloase și lumi misterioase. Și da, chiar și dragostea adevărată.

La început, Breq era o navă care controla o mulțime de corpuri. Apoi a devenit soldat. Iar acum se află ea însăși la comanda unei nave, însă nu pentru că și-ar fi dorit-o, ci fiindcă Stăpâna imperiului i-a ordonat să plece în misiune la Stația Athoek. În mijlocul unei societăți aparent civilizate și liniștite, dar în esență viciată și favorabilă doar celor puternici, Breq descoperă că, pentru a-și îndeplini misiunea, trebuie să înfrâneze rebeliuni și să găsească adevărata trădătoare.

O apariție relativ recentă, În umbra omului de Jane Goodall a devenit în scurtă vreme unul dintre cele mai bine vândute titluri ale proiectului de nonficțiune Sapiens, așadar vă atragem atenția că în doua săptămână a lunii mai revine în stoc într-o nouă ediție. 

 

Săptămâna 25 mai – 1 iunie

Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi „rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?

Sora mea, ucigaşa în serie este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros – şi mai greu de scos din covor – decât apa. Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja al treilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola.

 

În ultima săptămână a lunii mai se lansează, de data aceasta în Colecția musai, romanul care a inspirat serialul-fenomen – Povestea Slujitoarei de Margaret Atwood, iar în portofoliul Editurii Paladin revine o nouă ediție a unuia dintre cele mai bine vândute titluri ale acestei edituri – Fata cu palton roșu de Kate Hamer.

 

Vă recomandăm și trei pachete noi cu reducere de până la 40%:

Pachetul Metro conține toate cele trei volume ale seriei lui Dmitri Gluhovski.

Pachetul Lecția de curaj conține trei titluri cu povești de supraviețuire din portofoliul Sapiens.

Pachetul SuperGrafic conține zece titluri de bandă desenată cu supereroi din portofoliul Grafic.

Facem tot posibilul să lansăm noutățile acestei luni în concordanță cu calendarul afișat mai sus și cu data de apariție menționată explicit în pagina fiecărui produs. Mulțumim pentru înțelegere și lecturi frumoase în continuare!

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te