Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

GALERIE FOTO. De mâine, 6 octombrie, FilmBox Premium difuzează serialul istoric „Templierii”

de Redactia Tvmania

Tom Cullen, Jim Carter și Julian Ovenden – cu toții din ”Downton Abbey” – vin în ”Knightfall”, la FilmBox Premium, din 6 octombrie.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Luna octombrie aduce la FilmBox un serial istoric regizat de Don Handfield și Richard Rayner – ”Knightfall” (”Templierii”). Acțiunea începe prin căderea cetății Acra, ultima redută a templierilor în Ținutul Sfânt, unde s-a pierdut și Sfântul Graal. Ani mai târziu, apar indicii privind locul în care s-ar putea afla Graalul, indicii care îi trimit pe templieri – conduși de cavalerul Landry (interpretat de Tom Cullen) – într-o misiune pe viață și pe moarte pentru a găsi pocalul pierdut al lui Hristos. De la bătăliile lor din Ținutul Sfânt, până la încleștările cu Regele Franței și evenimentele tenebroase care au dus la desființarea Ordinului Templierilor într-o vineri, 13, 1307 – o dată care a devenit sinonimă cu ghinionul – povestea cavalerilor templieri nu a fost în întregime cunoscută… până acum. 

”Knightfall” (”Templierii”) are 10 episoade, a fost filmat în Cehia și Croația și a avut premiera în Statele Unite pe 6 decembrie 2017. Anul acesta, pe 13 august, producătorii serialului au anunțat că vor filma o nouă serie, iar distribuția pentru sezonul 2 va fi completată de Mark Hamill (Luke Skywalker, Star Wars). Filmările pentru primul sezon nu au fost lipsite de surprize neplăcute: în timpul scenelor trase la Praga, decorul a ars într-un incediu cauzat de o țigară nestinsă.

Tom Cullen, Jim Carter și Julian Ovenden, parte din distribuția acestui serial, au jucat cu toții și în ”Downton Abbey”. De această dată, povestea este una reală, istoricul englez Dan Jones oferindu-și sprijinul în realizarea serialului. ”Când istoria te duce într-o direcție, iar arta dramatică în cealaltă, ce alegi? Noi am ales în primul rând istoria”, explică unul dintre creatorii acestui serial, Richard Rayner.

Un nume important din distribuția ”Knightfall” (”Templierii”) este cel al lui Jim Carter care joacă rolul Papei Bonifaciu al VIII-lea, un om cald care acționează ca o forță stabilizatoare, incoruptibilă, într-o lume medievală coruptă.

Cullen este cel care-i dă viață lui Landry du Lauzon, un frate mai mare al Cavalerilor Templieri și un veteran al Cruciadelor, un cavaler nobil, curajos și captivant.

”Am făcut foarte multă muncă de cercetare pentru a mă pregăti pentru acest rol”, a recunoscut și actorul Padraic Delaney care îl interpretează pe Gawain, cel mai mare spadasin al Ordinului Templier.

Knightfall (Templierii) este despre loialitate, curaj, încredere, prietenie”, este descrierea făcută de un alt actor, Ed Stoppard, pe care îl vom în rolul Regelui Philip al IV-lea al Franței.

Actorul recunoaște însă că dimensiunile acestui rol și responsabilitatea de a juca într-un astfel de serial l-au speriat foarte tare. De altfel, a fost nevoie de foarte multe antrenamente pentru ca totul să fie cât mai real.

”Să joci alături de un actor precum Jim Carter, care este de mai multe ori nominalizat la premiile Emmy este cu adevărat provocator și motivant”, a declarat Tom Cullen.

Primele două episoade din ”Knightfall” (”Templierii”) sunt sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 21:00, la FilmBox Premium.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te