Homepage  / Știri / Televiziune

GALERIE FOTO. Din 5 august, Timeless Drama Channel, dedicat serialelor turcești, e disponibil în România

GALERIE FOTO. Din 5 august, Timeless Drama Channel, dedicat serialelor turcești, e disponibil în România
5

de Redactia Tvmania

Primul canal dedicat filmelor și serialelor turcești și difuzat la nivel global - Timeless Drama Channel (TDC) – este disponibil în România, din 5 august, în exclusivitate în grila UPC. Canalul va fi disponibil în pachetul de bază, astfel încât toți clienții UPC de televiziune digitală vor avea acces la cele mai populare seriale turcești, vizionate de peste 400 de milioane de oameni din 140 de țări și subtitrate acum și în limba română.

Comunicat_UPC_TDC-pozitia-110Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Timeless Drama Channel este rezultatul unui parteneriat cu Ay Yapim, unul dintre cei mai buni producători ai Turciei și creatorul a numeroase seriale de televiziune premiate, pe care românii le iubesc atât de mult. Timeless Drama Channel are sute de ore de conținut nou, printre care 9 seriale populare difuzate în întreaga lume: Karadayi, Black Money Love, 20 de minute, Kurt Seyit & Shura, Moms and Mothers, Red Scarf, 8th Day, Five Brothers și The End.

„Suntem încântați să anunțăm noua noastră colaborare cu UPC, una dintre cele mai importante companii de comunicații din România. Timeless Drama Channel oferă 800 de ore de conținut nou și programe premiate, iar prin acest parteneriat cu UPC, programele vor fi subtitrate în limba română”, a declarat Tamas Fülöp, șef de distribuție la SPI International.

Din 2017, Turcia a devenit al doilea mare exportator de seriale TV după Statele Unite. Guvernul turc a fost foarte implicat în acest fenomen: a acordat premii și sprijin companiilor care produc astfel de seriale. Rețeta de succes a Turciei constă în a depăși limitele culturale, abordând teme universale precum valorile familiei. Dragostea, familia, trădarea, intrigile ascunse – sunt subiectele principale pentru care producțiile turcești au fost nominalizate de mai multe ori la Premiile Emmy și au fost premiate în mai multe festivaluri.

TDC este canalul care se adresează tuturor vârstelor, cu povesti de viață fascinante și interesante. Producțiile sunt de top, cu bugete de aproximativ 200.000 $ pentru fiecare episod, iar serialele propuse de TDC sunt premiate pe plan internațional.

TDC aduce în prim-plan actori talentați, iubiți și respectați precum KıvançTatlıtuğ, Berguzar Korel, Farah Zeynep Abdullah, Kenan İmirzalıoğlu, Tuba Büyüküstün.

Pe lângă serialele de renume mondial, TDC oferă și filme artistice. Succesul producțiilor turcești a avut efecte imprevizibile pentru Turcia: turismul a înflorit datorită acestor producții extrem de populare și răspândite în întreaga lume. Fanii serialelor turcești vor să vadă cu ochii lor locurile în care sunt filmate producțiile lor preferate și să intre în contact cu elementele culturale prezentate în aceste filme.

„Lansarea Timeless Drama Channel va schimba regulile jocului în industria globală de televiziune. Datorită TDC succesul global al filmelor turcești va fi consolidat, aceste producții ajungând astfel la publicul din întreaga lume”, a declarat Berk Uziyel, CEO la SPI International. „În scurt timp, Turcia a devenit cel de-al doilea mare exportator de seriale TV din lume, iar Timeless Drama Channel este primul canal dedicat filmelor turcești care vor fi transmise la nivel global. Suntem siguri că va ajunge la milioane de iubitori ai acestui gen din întreaga lume, contribuind consistent la evoluția industriei turcești”, a continuat Uziyel.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton