Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

GALERIE FOTO. Emisiunea „Bonton”, de la Digi 24, ne invită duminică în Iordania

de Redactia Tvmania

Duminică, de la ora 17.30, „Bonton” vă invită în „orașul la fel de vechi ca timpul”. Petra, minunea veche de 2000 de ani, este unul dintre siturile arheologice cele mai cunoscute din lume. Supranumit și „orașul roșu”, datorită culorii canionului în care a fost săpat, Petra impresionează prin combinația uluitoare de arhitectură și peisaje naturale.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Reportajul exclusiv Digi 24 vă poartă duminică în țara cu 100.000 de locuri de vizitat, Iordania. Descoperiţi Bethany, locul în care a fost botezat Iisus, capitala Amman, ospitalitatea iordanienilor și alte câteva motive irezistibile să treceți Iordania pe lista destinațiilor de văzut cât mai curând.

„Am fost impresionată de faptul că eşti înconjurat la tot pasul de vestigii istorice şi privelişti care-ţi taie răsuflarea. Mi-au plăcut contrastele, în câteva ore poţi ajunge din deşert la mare, de pe munţi stâncoşi la cel mai jos punct de pe pământ sau dintr-un oraş antic într-un restaurant cosmopolit din capitală. Iordania este cu siguranţă o ţară care te surprinde”, povesteşte Dana Gonţ, realizatoarea emisiunii Bonton.

Prestigiosul ghid turistic Lonely Planet a inclus Iordania în top 10 ţări de vizitat în 2019, alături de Franța, Kârgâzstan, Sri Lanka, Italia sau Belarus. Deși are un teritoriu de trei ori mai mic decât al României, Iordania se mândrește cu un bogat patrimoniu cultural şi istoric. Nu ratați o călătorie de „Bonton” în Iordania, oaza de pace şi toleranţă a Orientului Mijlociu.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te