Ziua aniversară a început dis-de-dimineață la Antena 1 cu cei mai iubiți matinali, familia „Neatza cu Răzvan și Dani”, care au fãcut spectacol la înãlţime cu ocazia a 25 de ani de existență a postului de televiziune.
Ziua aniversară a început dis-de-dimineață la Antena 1 cu cei mai iubiți matinali, familia „Neatza cu Răzvan și Dani”, care au fãcut spectacol la înãlţime cu ocazia a 25 de ani de existență a postului de televiziune.
Invitați de colecție și-au unit forțele pentru a aduce în casele oamenilor spiritul aniversar, iar Raluka și Ana Baniciu au fost primele care au deschis spectacolul matinal, cu multă energie și voie bună. Pentru a marca momentul deosebit, Dan Capatos a venit în formulă completă cu colegii săi de la XNS, iar alături de frumoasele știriste de la Observator, Iuliana Pepene și Viviana Sposub, s-au întrecut în jocuri haioase și au rememorat cele mai frumoase momente de când lucrează în televiziune. Ca de obicei, Vlăduț a ”îndulcit” cu delicii culinare, iar Pepe, îndrăgitul cântăreț, a oferit un cadou special la aniversarea de un sfert de secol, cântând în premieră o piesă ce urmează a fi lansată săptămâna viitoare.
Dimineața a continuat cu materiale speciale, legate de istoria Antenei 1 și de istoria ”Neatza cu Răzvan și Dani”, iar matinalii au vizionat cele mai frumoase momente din platou, momente ce au făcut istorie.
Mihaela Rădulescu a transformat ediția aniversară într-una de neuitat, iar Răzvan și Dani au întâmpinat-o cu brațele deschise. După ce a vorbit despre etapele pe care le-a traversat de-a lungul timpului în televiziune, vedeta a făcut și o mărturisire: ”Cu Antena 1 a fost un fel de dragoste la prima vedere.”. Momentul său a continuat alături de magicianul Johannes, care a inclus-o în trucurile sale spectaculoase de iluzionism, reușind să o facă să leviteze în platou.
Și pentru că nicio ediție specială nu poate fi completă fără cel de la care Răzvan și Dani au preluat ”Neatza” pe semnătură, Horia Brenciu a fost și el prezent în platoul matinalilor, la fel de energic ca întotdeauna. Ziua a fost cu atât mai specială pentru acesta, căci la 25 de ani de Antena 1, vedeta a împlinit și 25 de ani de carieră, tocmai de aceea nu a ratat momentul de a cânta o piesă prin care a urat un sincer ”La mulți ani!”. Și frumoasa cântăreață Lidia Buble a asigurat un moment special, încălzind inimile telespectatorilor cu o interpretare emoționantă a ultimului său hit.
Dimineața a fost una plină de distracție de voie bună, iar vedetele invitate au sărbătorit în direct, rememorând momente speciale din toți cei 25 de ani de existență a postului Antena 1, ca mai apoi să întrețină atmosfera la înălțime prin cele mai savuroase jocuri și provocări, toate acestea doar în platoul ”Neatza cu Răzvan și Dani”.