Și-au dorit încă de la început o petrecere restrânsă, cu oamenii cei mai dragi, o petrecere în care să simtă cu adevărat că este ziua lor specială. Și au făcut totul pentru ca asta să se întâmple. Nunta a avut loc chiar la ei în ogradă, în casa în care Nicolai a și copilărit. Monica s-a ocupat îndeaproape de tot ce a însemnat amenajarea locului, a mesei, așă că la final totul a fost transformat într-o poveste.
„Am muncit foarte mult înaintea nunții, eram încă în renovări. Mi-am dorit mereu să avem o masă în curte, o masă care știam exact cum trebuie să arate, așa că atunci când am început organizarea știam exact ce îmi doresc. Am lucrat cu o florărie din Sighetul Marmației, dar și cu nepoata lui Nicolai, Anca, care e chiar organizator de evenimente, iar rezultatul a fost exact ca în visurile mele. Aranjamentele, rochia, detaliile foarte fine – părul și machiajul mi le-am făcut singură, acasă – toate au fost parte a acestei povești pe care am scris-o pentru și după sufletul nostru”, a povestit Monica.
Și, pentru că sunt doi moroșeni veritabili, nu puteau lipsi tradițiile. “
„A fost o nuntă fix așa cum ne-am dorit-o: cu prieteni, cu familie, cu tradiții de pe Valea Izei. Am avut ceterași, am avut strigături și am avut… nite emoții uriașe!:)”, a povestit Nicolai Tand. „Știam că la biserică va fi un moment emoționant, dar a fost peste ce m-am așteptat, de asta nu mi-am putut opri lacrimile. Le mulțumesc tuturor prietenilor și vecinilor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment și mă bucur nespus că i-am avut alături de noi”, a mai adăugat vedeta de la Star Chef.