Homepage  / Știri / Televiziune

GALERIE FOTO. Serialul „Umbre”, produs de HBO Europe, se întoarce în această toamnă cu un nou sezon

GALERIE FOTO. Serialul „Umbre”, produs de HBO Europe, se întoarce în această toamnă cu un nou sezon
3

de Redactia Tvmania

Al treilea sezon al producției HBO Europe, „Umbre”, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera toamna aceasta pe HBO și HBO GO.

UMBRE 3_HBO EU_4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

După sezonul doi și confruntarea lui Relu cu Emilian, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de polițistul psihopat. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a „familiei” de interlopi de care aparține. Mizele sunt cu atât mai mari cu cât reluăm acțiunea într-un moment crucial pentru afacerea Căpitanului – fratele lui, Nicu, e pe cale să extindă imperiul către zona Americii de Sud, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptă din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil. 

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu – Relu Oncescu, Maria Obretin – Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu – Emilian, Andreea Vasile – Nico, Costel Cașcaval – Nicu, Doru Ana – Căpitanu, Mădălina Craiu – Magda, Gabi Huian – Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc – Nea Puiu, Sergiu Costache – Sabin, Augustin Viziru – Romică, Vitalie Bantaș – Paganel și mulți alții.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Pentru UMBRE 3, HBO Europe continuă colaborarea de succes cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu și Valentin Antofi.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton