Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

GALERIE FOTO. Vaslui, Buzău și Bacău sunt gazdele Caravanei Zilele Filmului Românesc vara aceasta

de Redactia Tvmania

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui și Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iași și București. O selecție a celor mai noi filme românești, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum și câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste orașe.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

La Vaslui, caravana poposește în zilele de 14, 15 și 17 iunie în prima parte, și de pe 21 pe 23 iunie ulterior, iar filmele vor rula la Teatrul de Vară, atunci cand vremea va fi favorabilă. În caz contrar, proiecțiile vor fi reprogramate. Intrarea la proiecții este LIBERĂ.

Proiectul Caravana Zilele Filmului Românesc este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Occident este filmul din 2002 al regizorului Cristian Mungiu, care îl distribuie pe Alexandru Papadopol într-o comedie despre un cuplu care nu se descurcă cu banii în Romania și se mută în Occident. Occident este despre ce ni se întâmplă, o privire ironic-amară asupra situațiilor uneori hazlii, alteori ridicole și de cele mai multe ori fără soluție în care ne aruncă viața în România de azi. În aceeași măsura, filmul e și o poveste despre întâmplare, despre coincidențe, despre surprize și despre timp. 

Distanța dintre mine și mine (r. Mona Nicoară, Dana Bunescu) este un film ce o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic. Filmul a fost distins cu Premiul publicului la Les Films de Cannes a Bucarest în 2018.

Lemonade (r. Ioana Uricaru) spune povestea Marei, o mama singură în vârstă de 30 de ani aflată în Statele Unite pentru o slujbă temporară ca asistent medical și care se căsătoreşte cu americanul Daniel. Când începe demersurile pentru a obţine permisul de şedere, Mara îşi dă seama că America reală nu seamănă cu cea din visurile ei. Având premiera mondială la Berlinale, Lemonade a fost nominalizat la Film Independent Spirit Awards 2019, premiat pentru regie la Sarajevo și selecționat la Tribeca.

Regizat de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter este o comedie gata să cutremure Vasluiul. Un tânăr actor de teatru are un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența.

Amintiri din Epoca de Aur este un film colectiv, scris și produs de regizorul român Cristian Mungiu, ce cuprinde 6 scurtmetraje, grupate în două părți care au fost lansate succesiv. Comedia prezintă legendele urbane care circulau în perioada dictaturii comuniste din România. Cele două părți ale filmului vor fi proiectate la Vaslui.

Occident, regia Cristian Mungiu (2002) – vineri, 14 iunie, de la ora 21:00;

Lemonade, regia Ioana Uricaru (2018) – sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:00

Distanța dintre mine și mine, regia Dana Bunescu și Mona Nicoară (2019) – duminică 16 iunie, de la ora 21:00

6.9 pe scara Richter, regia Nae Caranfil (2017) – vineri 21 iunie, de la ora 21:00

Amintiri din Epoca de Aur, Tovarăși frumoasa este viața!, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu – sâmbăta 22 iunie, de la ora 21:00

Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu (2009) – duminică 23 iunie, de la ora 21:00 

Caravana prelungește programul filmelor românești în vară la Buzău, în perioada 13-27 iunie și 4-18 iulie, în Amfiteatrul Parcul Tineretului. Intrarea este liberă.

Alice T. (r. Radu Muntean) – Joi, 13 iunie, ora 21:30;

Lemonade (r. Ioana Uricaru) –  Vineri, 14 iunie, ora 21:30;

Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari (r. Radu Jude) – Joi, 20 iunie, ora 21:30;

Singură la nunta mea (r. Marta Bergman)- Vineri, 21 iunie, ora 21:30;

După Dealuri (r. Cristian Mungiu) – Joi, 27 iunie, ora 21:30;

Occident (r. Cristian Mungiu)  – Joi, 4 iulie, ora 21:30;

Amintiri Din Epoca De Aur 1 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu)  – Joi, 11 iulie, ora 21:30;

Amintiri Din Epoca De Aur 2 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu)  – Joi, 18 iulie, ora 21:30; 

Singură la nunta mea a avut premiera mondială la Festival de Cannes 2018 și este povestea Pamelei, o tânără femeie spontană și amuzantă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.

Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari spune povestea complexă a realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. Este marele câștigător din 2018 al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary și propunerea de anul acesta la Oscar a României. Selecționat la Toronto, Mar del Plata şi Rotterdam.

La Buzău vor rula și două dintre filmele regizorului Cristian Mungiu. După Dealuri a avut premiera la Cannes unde a câștigăt premiul pentru Cel mai bun scenariu în 2012 și a fost propunerea României la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2013, ajungând pe lista scurtă. Alina se întoarce din Germania pentru a o recâștiga pe Voichița, singura persoană pe care o iubește și de care a fost iubită. Dar Voichița l-a găsit pe Dumnezeu – și Dumnezeu este cel mai dificil iubit pe care cineva poate fi gelos.

Caravana Zilele Filmului Românesc la Bacău are loc în perioada 28 – 30 iunie. Filmele vor fi anunțate în curând și pe site-ul https://filmedefestival.ro/zfr/. Intrarea este liberă.

Pe 13 iunie, Caravana Zilele Filmului Românesc rulează la Grădina cu Filme în București povestea lui Alice T. (r. Radu Muntean), iar pe 16 iunie în cadrul Serile Filmului Românesc la Iași, filmul Bacalaureat (r. Cristian Mungiu) va fi proiectat la Ateneul din Iași.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te