Homepage  / Netflix

Gaten Matarazzo, Dustin din „Stranger Things”, despre noul sezon al producției Netflix: „Dacă toată lumea ar ști exact ce se petrece, s-ar isca haosul”

Gaten Matarazzo, Dustin din „Stranger Things”, despre noul sezon al producției Netflix: „Dacă toată lumea ar ști exact ce se petrece, s-ar isca haosul”

de Ioana Maria,

Actorul Gaten Matarazzo, interpretul lui Dustin Henderson, a vorbit despre cum evoluează povestea în sezonul patru din serialul Netflix „Stranger Things”, care va avea premiera vineri, 27 mai.

Acțiunea din noul sezon „Stranger Things” se petrece la șase luni după bătălia de la Starcourt, care a semănat teroare și haos în micuțul oraș Hawkins. Având încă de suferit de pe urma acesteia, grupul de prieteni trebuie să se despartă pentru prima dată, iar complicațiile vieții de liceu nu le-au ușurat existența. În această perioadă marcată de vulnerabilitate, apare o nouă și înspăimântătoare amenințare. Dezlegarea groaznicului mister al acestei amenințări ar putea pune capăt, în sfârșit, ororilor din Lumea Răsturnată.

În cadrul unui interviu acordat TVMania, actorul Gaten Matarazzo a dezvăluit că în sezonul 4 „există un sentiment că ceva dă târcoale, încercând să rămână în continuare legat de lumea noastră, în special în cazul lui Unsprezece. Povestea nu s-a încheiat, cu siguranță.”

STRANGER THINGS. Gaten Matarazzo, interpretul lui Dustin Henderson /Netflix © 2022

Spuneți-ne cum a fost să vă întoarceți pe platourile de filmare pentru sezonul 4 după o pauză atât de lungă.

GATEN MATARAZZO: Am fost foarte încântat să revin, dar am avut și emoții, pentru că acest serial ridică constant ștacheta. Presiunea e mare, dar avem încredere în frații Duffer, în ceea ce au creat și în faptul că adoră acest serial. E o ușurare când începi să lucrezi la un sezon important ca acesta. Desigur, suntem toți extrem de încântați să revenim pe platou.

Ne puteți reaminti cum se încheie sezonul trei?

MATARAZZO: Sezonul trei s-a încheiat în vara lui ‘85. Reușisem să învingem Stăpânul minții și monstrul mai mare care s-a născut din componentele lui fizice și care ne controla în continuare lumea.

Prin ce se diferențiază sezonul patru de celelalte trei sezoane anterioare?

MATARAZZO: Sezonul patru este mai grandios din multe puncte de vedere. Cu siguranță, este cel mai înfricoșător dintre sezoanele de până acum. Sezonul trei a fost diferit din punctul de vedere al esteticii și al stilului, a fost foarte vibrant și plin de culoare.

A fost dominat de sentimentul de efervescență și fericire pe care ți-l insuflă vara. Dar era un soi de mască, pentru că era ceea ce ne așteptam să vedem, ceea ce speră să transmită oamenii, când, în realitate, se întâmplau niște lucruri îngrozitoare.

Chiar și mallul Starcourt, epicentrul vieților noastre cuprinse de freamătul verii, a fost doar o fațadă și a trebuit să ne întoarcem cu toții la ceea ce se întâmpla în realitate în Hawkins. Minunat la acest sezon este că revenim la o estetică similară cu cea a primelor două sezoane: tonuri, culori și saturații mai închise, propice aspectului și acțiunii sezonului.

Mi se pare minunat, pentru că este exact ca în primele două sezoane, doar că mai accentuat. Este mai grandios și mai macabru.

Vorbiți-ne despre atmosfera clasică de film horror de la Hawkins din sezonul acesta.

MATARAZZO: Ce mi se pare grozav la frații Duffer este că, în fiecare sezon, se axează pe un anumit aspect al perioadei în care este plasat serialul, ceva ce le va plăcea oamenilor și nu au explorat încă foarte mult. În primul sezon, au fost multe comparații cu Tâlharii, Prietenie, multe povești despre maturizare, combinate cu filme precum Alien și Creatura. Am reușit să desprindem multe povești și influențe din ele. În sezonul acesta, au pus clar mai mult accent pe componenta horror din anii ’80, pe filme cum ar fi Coșmarul de pe Elm Street și Vineri 13.

Ce se întâmplă cu Dustin la începutul sezonului patru?

MATARAZZO: Este în primul an de liceu, o perioadă plină de emoții. E un pas important în viața lui. Încearcă să se detașeze cât poate de mult de experiențele prin care au trecut el și prietenii lui și încearcă să își continue viața de adolescent cu încredere sau, cel puțin, cu un oarecare confort. Face tot posibilul să se adapteze la Liceul Hawkins și la experiența maturizării, dar nu se dezice de firea lui de tocilar, jucând în continuare Dungeons & Dragons. Încearcă să nu le permită celor din jur să schimbe acest lucru la el.

Cu ce alte presiuni sociale se confruntă Dustin la liceu?

MATARAZZO: Nu vezi prea des prietenii care încep în școala primară, continuă în gimnaziu și rămân la fel de sudate odată cu înaintarea în vârstă. În acest grup, toată lumea se schimbă. Lucas nu își dorește neapărat să rămână un tocilar și nu mai vrea să fie ținta glumelor celorlalți. Dustin vede și înțelege clar acest lucru, dar îi este greu să renunțe la ceva atât de drag sufletului lui. Iar acest lucru produce niște bătăi de cap, nu numai în grupul de prieteni, ci și la nivel individual.

Ce ne puteți spune despre garderoba și costumele lui Dustin din acest sezon?

MATARAZZO: Mi-a plăcut garderoba lui Dustin de la bun început. Deși părerea celor din jur contează pentru el, nu prea știe el ce e la modă și ce nu. Dar cred că începe să se priceapă cât de cât. Poartă în continuare haine excentrice, cu modele amuzante, imprimeuri ciudate și mesaje obscure. De fapt, sunt chiar amuzante. Îmi place tare mult să citesc ce scrie pe tricouri. Cred că începe să fie puțin mai atent. Își aranjează părul și încearcă să arate un pic mai bine, fără a se dezice de el însuși.

Caleb McLaughlin este Lucas Sinclair, Gaten Matarazzo este Dustin Henderson iar Sadie Sink este Max Mayfield în STRANGER THINGS. / Netflix © 2022

Care a fost cea mai mare schimbare a lui Dustin din primul sezon până acum?

MATARAZZO: Sincer, aș spune că încrederea. Asta încerc să includ în ceea ce fac, chiar dacă nu este neapărat subliniat în scenariu. E foarte bucuros că a ajuns la liceu. Deși e speriat, anxios, ciudat și a rămas tocilarul dintotdeauna, cred că mândria începe să se întrezărească mai bine. Știe cine este și va încerca să își asume acest lucru.

Ne puteți spune, în linii mari, povestea acestui sezon?

MATARAZZO: Povestea începe în primăvara lui ’86. Este primul an de liceu pentru grupul nostru și toți sunt foarte încântați. Toată lumea se recuperează în urma unei pierderi importante. Ceea ce e diferit la acest sezon este că e primul an în care toată lumea din Hawkins s-a implicat în evenimente, deși grupul încearcă să le ascundă în continuare adevărul.

Dacă toată lumea ar ști exact ce se petrece, s-ar isca haosul. Știm toți că bătălia finală de la mallul Starcourt a fost un atac al Stăpânului minții, dar trebuie să disimulăm și să îi facem pe ceilalți să creadă că a fost doar un incendiu, iar cei care au pierit acolo și-au pierdut viața într-un accident tragic. Toate acestea, desigur, par un soi de insultă pentru memoria lor, dar, dacă ar alege orice altă cale, cine știe cum ar reacționa toată lumea?

Există un sentiment că ceva dă târcoale, încercând să rămână în continuare legat de lumea noastră, în special în cazul lui Unsprezece. Povestea nu s-a încheiat, cu siguranță.

Povestiți-ne cum se extinde în sezonul acestea povestea în afara orașului Hawkins, în locații noi și diferite.

MATARAZZO: Cred că este o inițiativă foarte ambițioasă și îmi place tare mult că am ocazia să observ acest aspect de la distanță, pentru că firul narativ principal rămâne în Hawkins, ceea ce, recunosc, a fost o veste bună pentru mine. Îmi place să filmez în Atlanta și în studiourile de aici. A fost interesant să aflu ce se întâmplă în celelalte locații. S-a filmat în Lituania și în New Mexico. Acest lucru dă o dinamică interesantă poveștii, dar și o anumită estetică și un stil aparte întregului sezon.

Ce influență a avut faptul că toată lumea a fost împrăștiată în diferite locații asupra dinamicii dintre personaje?

MATARAZZO: Faptul că am fost separați fizic întărește ideea că grupul nostru este, oricum, divizat deja. Separarea fizică accentuează senzația că fiecare trece prin experiențe diferite și, deși este o traumă comună, distanța fizică dintre noi face lupta și mai grea. Dacă suntem separați, am putea fi învinși mai ușor.

Ce ne puteți spune despre Eddie Munson (Joseph Quinn), unul dintre personajele noi din acest sezon?

MATARAZZO: Eddie Munson e un nou personaj grozav în acest sezon. Îl plac tare mult. E în ultimul an la Liceul Hawkins, de fapt, cred că a repetat clasa a XII-a o dată sau de două ori. Nu prea îl atrage învățătura, dar Dustin îl admiră. Este liderul Clubului Hellfire, al clubului D&D de la Hawkins.

Acum, că gașca a ajuns la liceu, pot deveni membri și, inițial, Dustin îl place foarte mult. Eddie este o persoană cu propriile interese, cu o atitudine și o fire lipsite de griji, dar toate i se potrivesc mănușă. Dustin nu doar că se recunoaște în Eddie, ci vede în el și ceea ce și-ar dori să devină.

Ne puteți spune ce aflăm despre Lumea Răsturnată în acest sezon?

MATARAZZO: Faptul că îi percepem întinderea ne face să înțelegem cât de vulnerabili suntem, cât de delicată și fragilă este țesătura dimensiunii noastre, în special după ce se face legătura inițială între dimensiunea noastră și Lumea Răsturnată, după ce Unsprezece a deschis prima dată portalul în primul sezon.

Acela a fost momentul în care s-au deschis porțile către acea lume și este foarte clar că, indiferent cât am respinge-o, va reveni mai puternică decât înainte. Trebuie să găsim ceva care să pună capăt definitiv acestei povești, dar nu știm dacă există ceva în dimensiunea noastră care poate face asta. Acesta este sezonul în care realizăm că speranțele noastre sunt infime, iar asta e înspăimântător.

Cum se pregătește grupul pentru a face față provocărilor acestui sezon?

MATARAZZO: Cred că părem foarte duri în acest sezon. Acesta e cuvântul care descrie perfect acest sezon: „duri”. Dar, la fel ca în cazul atmosferei relaxate din al treilea sezon, cred că, în mare parte, este vorba despre o disimulare.

Aș spune că e primul sezon în care ne înțelegem condiția umană și efemeritatea. Știm că moartea nu e o probabilitate, ci o certitudine. Este o conștientizare înfricoșătoare și sfâșietoare pentru aceste personaje, care își vizualizează limitele. Încep să înțeleagă că sunt singurii care știu ceva despre această lume, că sunt singura ei speranță.

Ce ne puteți spune despre relația dintre Dustin și Steve din acest sezon?

MATARAZZO: Sunt în continuare prieteni buni, așa cum au fost încă din sezonul doi. Dinamica dintre ei e în continuare minunată și extrem de amuzantă. Steve a absolvit și încearcă să-și înceapă noua viață, în timp ce Dustin abia a intrat la liceu.

Încearcă să rămână prieteni apropiați în circumstanțe în care nu multe relații ar rămâne sudate prea mult timp. Când Dustin începe să cunoască oameni noi, pe care să îi admire la școală, cum ar fi Eddie, cred că asta stârnește o oarecare gelozie în Steve.

Este amuzant, mai ales pentru că el are 19 ani, iar Dustin, 14. Poate vede în Dustin un frate mai mic, dar eu cred că îl percepe, mai degrabă, ca pe un egal. Respectul pe care i-l poartă e înduioșător, e adorabil, dar cât se poate de real. Este o poveste veche acolo, care merge dincolo de ceea ce am văzut în sezonul trei sau doi. Dar e clar că vor rămâne prieteni apropiați.

Relația dintre Dustin și Steve se schimbă din cauza prieteniei lui Dustin cu Eddie?

MATARAZZO: E foarte interesant să vezi dinamica dintre cei doi atunci când Dustin se apropie de Eddie, pe care îl respectă ca lider al Clubului Hellfire. Eddie și Steve sunt foarte diferiți. Fiecare dintre ei își canalizează energia în a detesta tipul de persoană pe care crede că îl reprezintă celălalt. Steve e conștiinciosul, iar Eddie este metalistul pentru care școala nu contează. Clar nu ar avea cum să se înțeleagă. Dar nu cred că oamenii trebuie să își facă griji pentru o eventuală ruptură a relației dintre Dustin și Steve.

Ne puteți vorbi despre anvergura și direcția acestui sezon?

MATARAZZO: Este incredibil cum ridicăm ștacheta în fiecare sezon. De exemplu, mallul Starcourt din sezonul trecut. Chiar am închiriat un mall imens și l-am renovat complet ca să arate exact ca în anii ‘80. Îmi amintesc că m-am gândit: „Asta e clar limita superioară, nu avem cum să mergem mai departe cu acest serial”. Apoi, desigur, ne-am întors pentru acest sezon și, ce să vezi, ba da, au mers și mai departe! Grozav este că petrecem foarte mult timp în Lumea Răsturnată în acest sezon.

De obicei, sunt multe platouri cu o versiune obișnuită a lumii și una cu Lumea Răsturnată. Practic, e același platou, dar dublat, într-unul decorurile fiind pentru Lumea Răsturnată. Arată grozav, mai ales când suntem pe aceeași scenă împreună. Chiar e uluitor. Echipa de efecte vizuale, cei de la recuzită, departamentul de artă și toți scenografii cunosc serialul și personajele la fel de bine ca și scenariștii și actorii.

Chiar și atunci când proiectează lucruri cum ar fi camera lui Dustin, totul e la fix. La fel și rulota lui Eddie, care se potrivește perfect cu personajul. E minunat să știi că ești pe mâini atât de bune.

Ne puteți vorbi despre echilibrul dintre dramă, horror, acțiune și comedie din serial?

MATARAZZO: M-a uluit încă din primul sezon. Frații Duffer au reușit să echilibreze totul cu o măiestrie fantastică. Sunt multe momente destinse, amuzante în acest serial, care fac oamenii să râdă, să se regăsească în aceste personaje și să se simtă bine alături de ele.

În felul acesta, publicul empatizează mai ușor cu ei atunci când trec prin situații cu adevărat înspăimântătoare. Începi să îndrăgești aceste personaje, actorii și felul în care lucrează împreună. Există foarte multe elemente care se îmbină pentru a face acest serial ceea ce este și toate se susțin reciproc.

Vorbiți-ne puțin despre producția serialului și spuneți-ne câteva cuvinte din culisele realizării acestui sezon.

MATARAZZO: Este primul sezon în care am peste 18 ani, așa că, am putut lucra mai mult, iar asta mă face tare fericit. Sincer, zilele par mai scurte, pentru că, atunci când știi că ai o limită de timp, nu faci decât să te uiți la ceas și să te întrebi: „Când plec acasă?” Acum, mă gândesc doar la ceea ce am de făcut. Nu mai trebuie să-mi fac griji pentru școală, pentru că am absolvit și pot să mă concentrez pe ceea ce facem.

Asta m-a ajutat să-i cunosc și pe toți cei din platou. Nu doar actorii, dar și echipa tehnică incredibilă, care transformă acest serial într-o colaborare atât de plăcută! Fiecare departament este implicat trup și suflet și e incredibil să îi vezi pe toți lucrând împreună.

Fac asta din primul sezon, dar nu am mai simțit-o la acest nivel până acum. A fost uimitor să văd și să experimentez aceste lucruri, așa cum a făcut-o toată lumea în acești șase ani de când filmăm serialul. Este o onoare și o mare bucurie să particip în continuare la acest proiect!

Ce vă încântă cel mai mult la sezonul patru?

MATARAZZO: Sezonul acesta este foarte înfricoșător. Aștept cu nerăbdare ca fanii să vadă asta. E un progres minunat și necesar al serialului. Cred că este clar că e direcția în care s-a îndreptat acest serial. Povestea trebuie să devină mai intensă și condiția de muritori a personajelor noastre, precum și posibilitatea ca ei să nu iasă teferi din toate acestea trebuie să fie clare pentru public.

În multe seriale, ai liniștea aceea că anumite personaje vor rămâne până la sfârșit pentru că sunt mult prea apreciate de public. Dar aici nu se aplică neapărat această regulă. Le-am face un deserviciu acestor personaje și celor care urmăresc serialului, dacă nu ar putea vedea aceste secvențe și nu ar putea simți teamă pentru personaje. Asta îmi doresc să văd cel mai mult.

Urmărește primele 8 minute din primul episod al sezonului 4

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=1gIyJt9K2HY&feature=emb_title
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton