După 8 ani de la lansare, emisiunea iLikeIT va continua într-un alt format, cu cele mai noi informații despre tehnologie, gadget-uri si aplicații, având un alt prezentator. Colaborarea cu George Buhnici se încheie în această săptămână.
”Sunt onorat că am putut realiza atât de mult la PRO TV. Sunt recunoscător întregii familii de la Știrile PRO TV, care m-a transfornat dintr-un jurnalist de investigație cu camera ascunsă într-unul capabil să meargă oriunde și să facă o știre bună pentru ora 19. Câteva dintre cele mai periculoase, emoționante și spectaculoase reportaje din carieră le-am făcut aici și le voi păstra mereu în suflet. Sunt însă și mai recunoscător pentru șansa de a crea un show de tehnologie și internet care a fost prima opțiune pentru publicul nostru în ultimii 8 ani. Povestea iLikeIT se încheie pentru mine!”, a spus George Buhnici.
Emisiunea iLikeIT și rubrica zilnică din cadrul Știrilor PRO TV revin într-un nou format, în curând, cu multe surprize, dar și cu cele mai proaspete informații despre lumea fascinantă a tehnologie.