„Acum doi ani mama nu folosea calculatorul. Acum şase luni mi-a cerut prietenia pe o reţea de socializare, iar astăzi îmi scrie pe Messenger”, a zis George uluit.
„Peste 7.000.000 de români sunt pe internet în fiecare zi, aşa că mă arunc cu capul înainte în acest proiect, care îmi incită imaginaţia de mai bine de un an. De la reţelele sociale, la telefoanele inteligente, camere foto ori maşini cu telecomandă, toate ne fascinează”, a continuat prezentatorul noii rubrici.
„Vă garantez că un tratament zilnic de cinci minute cu „iLike IT” vă va aduce suficiente subiecte de discuţie cu prietenii şi nu veţi mai fi luaţi pe nepregătite când îi auziţi vorbind despre ultimele noutăţi”, a promis reporterul Pro TV.