Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

George Burcea, concurent în emisiunea „Ferma” (Pro TV), a fost diagnosticat cu Covid-19

de Redactia Tvmania

George Burcea a fost diagnosticat cu Covid-19 la sfârșitul săptămânii trecute. Fostul soț al Andreei Bălan a aflat vineri că testul pentru coronavirus este pozitiv.

George Burcea a mers la spital pentru a efectua un nou test prin metoda RT – PCR, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună. Actorul s-a conformat recomandărilor şi a efectuat și cel de-al doilea test, așteptând în izolare rezultatul acestuia. El și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile, informează Pro TV.

George Burcea, în vârstă de 32 de ani, a făcut și primele declarații privind starea sa de sănătate, menționând faptul că se simte bine și că până acum nu prezintă simptome asociate infecției cu coronavirus.

 „Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID-19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viață, cât se poate de rapid”, a declarat George Burcea pentru Pro TV.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te