Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

George Clooney şi-a dus iubita în Mexic

de Redactia Tvmania

George Clooney (50 de ani) şi noua lui iubită, Stacy Kiebler, au zburat în staţiunea mexicană Cabo San Lucas, pentru a li se alătura unor prieteni comuni în vacanţă, relatează femalefirst.co.uk.

O sursă a spus: „George este foarte drăguţ cu Stacy. Îi acordă atenţie şi o complimentează tot timpul”.

Actorul şi fosta luptătoare de wrestling sunt împreună din luna august şi nici unul dintre ei nu ştie ce turnură va lua idila.

„Nu ştiu ce se va întâmpla între ei şi nu-i deranjează. Momentan doar se distrează, iar Stacy se bucură de fiecare clipă petrecută în preajma lui George”, a spus unul dintre prietenii fostei luptătoare de wrestling.

George Clooney s-a despărţit de Elisabetta Canalis (33 de ani) în iunie, după doi ani de relaţie.

Deşi au apărut zvonuri conform cărora s-ar fi cuplat cu Sandra Bullock (47 de ani) pe platourile de filmare, George Clooney a fost văzut tot mai des în compania noii sale cuceriri.

Stacy Kiebler împlineşte 32 de ani pe 14 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te