Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Geraldine Bazan şi Gabriel Soto fac nuntă în decembrie

de Redactia Tvmania

Actorii de telenovele Geraldine Bazan (31 de ani) şi Gabriel Soto (39 de ani) au decis să se căsătorească la sfârşitul acesui an, anunţă peopleenespanol.com.

Ei sunt împreună de şapte ani şi au împreună două fetiţe, pe Elisa Marie, de cinci ani, şi pe Alexa Miranda, de doar trei luni.

„Vrem să facem această nuntă de dragul fetelor noastre, dar şi pentru noi, să ne simţim bine alături de rude şi prieteni. O vom face la sfârşitul anului din cauza programului nostru foarte încărcat. Oricum noi doi formăm de mult timp o familie şi ne comportăm ca doi oameni căsătoriţi. Pentru că acea zi va fi foarte specială, organizarea evenimentului mă stresează foarte tare. Trebuie să-mi aleg rochia, să fac invitaţiile şi să decidem dacă facem ceremonia pe plajă. Naşul va fi vărul lui Gabriel, Jose Rene, iar pe naşă o s-o aleg eu”, a declarat Geraldine.

Gabriel, pe care îl puteţi vedea la Acasă Gold în telenovela „Refugiul”, a început, de curând, filmările la o nouă telenovelă, “Yo no creo en los hombres” (“Eu nu cred în bărbaţi”), în care joacă alături de Adriana Louvier.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te