Homepage  / Știri

Gerard Butler era să moară înecat

Gerard Butler era să moară înecat

de Redactia Tvmania

Actorul şi-a petrecut ultimul weekend în spital, după ce s-a accidentat în timpul unei cascadorii pe platourile de filmare de la „Of Men And Mavericks”, relatează starpulse.com.

Gerard Butler (42 de ani) filma pe coasta de nord a statului american California când a fost lovit de un val.

Surferul Frank Quirarte a descris incidentul: „Butler a fost ţinut sub apă de primele două valuri, iar următoarele l-au lovit în cap. Apoi apa l-a măturat printre stânci înainte ca echipa de filmare să-l scoată de acolo.

Când l-au adus avea starea unui surfer care tocmai a văzut moartea cu ochii”.

Actorul a fost transportat de urgenţă la Centrul Medical al Universităţii Stanford.

Reprezentantul starului a declarat: „Este bine. L-au dus la Universitatea Stanford. Este mai mult speriat. Ca să fim siguri, am cerut să fie verificat”.

Gerard Butler îl interpretează pe surferul Rick „Frosty” Hesson în filmul anunţat pentru 2012.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton