Invitat duminică, 30 noiembrie, să participe la comemorarea unui secol de la Primul Război Mondial la Ixelles, aproape de Bruxelles, actorul a apărut beat în fața spectatorilor.
Invitat duminică, 30 noiembrie, să participe la comemorarea unui secol de la Primul Război Mondial la Ixelles, aproape de Bruxelles, actorul a apărut beat în fața spectatorilor.
Monstrul sacru al cinematografiei franceze ar fi trebuit să citească niște texte din Charles Baudelaire și Richard Dehmel, dar, din cauza stării în care se afla, a fost invitat să părăsească scena după câteva minute.
Un spectator prezent a confirmat pentru jurnalul belgian „La Capitale” că prestația actorului de 65 de ani a fost catastrofală: „Gérard Depardieu era vizibil încurcat, pentru a nu spune mai mult. A început prin a încerca să ne ureze bun venit. Apoi, s-a apucat să citească o dată, de două ori chiar de trei ori aceeași propoziție! A renunțat la text pentru a face o analiză a politicii Belgiei. Dar a revenit, a întrebat de la ce pagină trebuie să citească și a cerut un scaun”.