Homepage  / Știri

Gestul obscen dedicat lui Vladimir Putin la premiile BAFTA 2022. Rebel Wilson a transmis un mesaj direct

Gestul obscen dedicat lui Vladimir Putin la premiile BAFTA 2022. Rebel Wilson a transmis un mesaj direct

de Roxana Mirea,

Aseară, 13 martie, au fost decernate la Londra, la Royal Albert Hall, premiile BAFTA 2022, cele mai importante distincții britanice în domeniul cinematografiei. Unul dintre subiectele discutate în timpul ceremoniei de decernare a premiilor a fost și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Gazda ceremoniei, actrița Rebel Wilson, i-a transmis un mesaj clar lui Vladimir Putin, folosindu-se de un gest obscen.

Gest obscen dedicat lui Vladimir Putin la premiile BAFTA 2022

Duminică seara, 13 martie, la Londra, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor BAFTA 2022. Președintele BAFTA, Krishnendu Majumdar, a fost cel care a deschis ceremonia cu o declarație de solidaritate față de poporul ucrainean.

Împreună cu colegii noștri de la Academia de Film din Ucraina suntem solidari și sperăm într-o întoarcere la pace”, a spus el. „Suntem foarte recunoscători jurnaliştilor care acoperă evenimentele din Ucraina, mulţi sunt membri BAFTA. Gândurile noastre se îndreaptă spre poporul Ucrainei și la cei afectați de alte conflicte din întreaga lume”, a adăugat acesta, scrie libertatea.ro.

Pe de altă parte, Rebel Wilson, în vârstă 42 de ani, a avut cu totul un alt mesaj în ceea ce privește subiectul invadării Ucrainei, la ordinul lui Vladimir Putin. Mesajul ei a fost clar și direct. În timpul prezentării unui moment muzical susţinut de Emilia Jones, care a interpretat piesa „Both Sides Now”, actrița australiană a precizat mai întâi că melodia este transpusă atât în limbajul american ASL (American Sign Language), cât şi în limbajul britanic BSL (British Sign Language).

Apoi, Rebel Wilson a ținut să facă un gest pe care toată lumea l-a putut înțelege. Ea a arătat degetul mijlociu, gest pe care i l-a dedicat lui Vladimir Putin.

Din fericire, totuși, în toate limbajele semnelor, acesta este gestul pentru Putin”, a spus actrița.

Așa cum era de așteptat, s-au acordat și premii și toată lumea era nerăbdătoare să vadă cine sunt câștigătorii. Găsiți lista completă a câștigătorilor premiilor BAFTA 2022 AICI.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton