Anul acesta, Ellen DeGeneres pune oficial capăt talkshow-ului „Ellen DeGeneres Show”, pe care l-a lansat în 2003. Recent, vedeta TV a luat o decizie surprinzătoare în ceea ce îi privește pe angajații săi.
Anul acesta, Ellen DeGeneres pune oficial capăt talkshow-ului „Ellen DeGeneres Show”, pe care l-a lansat în 2003. Recent, vedeta TV a luat o decizie surprinzătoare în ceea ce îi privește pe angajații săi.
Ellen DeGeneres, în vârstă de 64 de ani, oferă „milioane de dolari” angajaților săi, a dezvăluit nypost.com. Potrivit unei surse, Ellen DeGeneres le va acorda bonusuri tuturor angajaților, decizia fiind luată în anul în care emisiunea ei ajunge la final. Se zvonește că, în total, DeGeneres le va da colegilor ei milioane de dolari.
Episodul final din „The Ellen DeGeneres Show” va fi difuzat pe 26 mai. O sursă a spus pentru The Post că „Ellen și [compania de producție] Warner Bros. au lucrat împreună pentru a se asigura că fiecare persoană este luată în calcul”.
Se pare că realizatoarea TV „a fost incredibil de generoasă” cu angajații încă de la lansarea show-ului său, în urmă cu 19 ani.
Ellen DeGeneres a luat decizia de a renunța la show-ul care îi poartă numele după ce în presă au apărut mai multe acuzații despre o cultură „toxică” pe platoul programului. Aceste afirmații au apărut în 2020, ceea ce a determinat-o pe DeGeneres să-și ofere scuze în direct pentru că nu era conștientă de presupusele probleme care afectează producția ei.
Ea nu a fost acuzată direct, dar i s-a reproșat că a lăsat să se instaleze atmosfera tensionată în sânul echipei. Dar nu a durat prea mult până să se declanșeze și acuzațiile directe.
La câteva zile de la această dezvăluire, actorul Brad Garrett, invitat de mai multe ori la „Ellen DeGeneres Show”, a scris pe Twitter: „Știam foarte bine modul oribil în care tratează pe toată lumea. Toată lumea știa”.
„Oricât de interesantă și amuzantă ar fi această emisiune, nu mai este demult o provocare pentru mine. Am nevoie de ceva nou”, a declarat apoi Ellen DeGeneres în Hollywood Reporter.
Potrivit Deadline, o „parte semnificativă” a personalului ei sunt „angajați vechi”. Aproximativ 30% dintre angajații show-ului lucrează acolo de peste un deceniu, mai scrie nypost.com.
Se pare că DeGeneres și-a răsfățat angajații pe parcursul ultimului sezon al emisiunii sale. Mai precis, toamna trecută, despre Ellen s-a scris că le-ar fi oferit „cadouri tuturor, inclusiv călătorii, ceasuri, mașini”.
Deadline raportează, de asemenea, că angajații au primit scrisori care confirmă că Warner Bros. intenționează să extindă acoperirea asistenței medicale timp de șase luni după încheierea programului. De asemenea, angajații au avut acces la ateliere de creare de CV și de networking.
Între timp, DeGeneres recrutează o listă lungă de staruri de top care să apară în emisiunea „Ellen DeGeneres Show” pentru ultima dată. Se pare că fosta primă doamnă Michelle Obama va reveni în emisiune, la fel ca Channing Tatum, Serena Williams, Zac Efron și Adam Levine. Diane Keaton, Kim Kardashian și chiar soția lui DeGeneres, Portia de Rossi, sunt de asemenea pe lista de vedete care vor veni la TV.
Sursa foto: Hepta