Situația devine din ce în ce mai comică după ce Vasile pleacă cu barca pentru a-l căuta pe prefect. El îl confundă cu un pescar cu care încinge o discuție pe lac, dar și o masă îmbelșugată la primărie.
Actorul Gheorghe Ifrim își amintește că filmările în barcă nu au fost lipsite de emoții.
“A fost prima zi de filmare, îmi amintesc că am deschis filmările pentru “Las Fierbinți” cu această scenă, care ne-a dat câteva bătăi de cap. Țin minte că bătea vântul și îmi tot împingea barca, astfel că la un moment dat m-am blocat în nămol”, a povestit actorul.
“Iar la secvența cu sticla de bere îmi amintesc că am folosit bere fără alcool și, pentru că am tot tras mai multe cadre din cauza vântului, la un moment dat berea era aproape fiartă”, a mai spus acesta.
Între timp, Giani (Costi Diță) admiră noua mașină a primăriei și îi propune lui Vasile (Gheorghe Ifrim) să îl angajeze șofer. Pentru că nu are nici măcar opt clase absolvite, el apelează la ajutorul lui Doru (Iulian Postelnicu) pentru a face rost de o diplomă.
În timpul examenului de evaluare, Giani (Costi Diță) încearcă să copieze de la o fată. Aceasta refuză să îl ajute, așa că Giani o sâcâie. Drept urmare, este urmărit, amenințat și bătut de un grup de elevi din clasa a opta, conduși de prietenul fetei.