Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Gianina Corondan revine pe micul ecran. La ce post va avea emisiune

de Cătălina Matei,

După ce la începutul anului declara într-un interviu în presa mondenă că și-ar dori să participe la „Asia Express”, Gianina Corondan revine pe micul ecran tot într-o emisiune cu călătorii. Nu la Antena 1, ci la Prima TV, unde va prezenta „Destinația anului”.

„Nu sunt o bună sportivă, nu mă simt atât de fit, bună alergătoare să mă bat cu sportivii, nu pot spune că sunt în formă, Dar lumea se uită și multora le place să descopere cultura lumii, obiceiurile lor.

Nu refuz nicio oportunitate. De exemplu, mi-ar plăcea să merg la Asia Express, sunt obișnuită să mănânc chestii ciudate”, declara Gianina Corondan (51 de ani) la sfârșitul lui ianuarie, într-un interviu pentru click.ro.

Între timp, Gianina a bătut palma cu un alt format, care implică tot călătorii. Este vorba despre proiectul „Destinația anului”, o competiție realizată în parteneriat cu Alinața pentru Turism și Ministerul Antreprenoriatului și turismului, în care telespectatorii nominalizează șase locuri din România pe care le iubesc și vor sa le vadă incluse în topul destinațiilor cele mai atractive din Romania. Cei care doresc să voteze pot intra pe www.destinatiaanului.ro, unde optează pentru propunerile lor.

La categoria „City Break” competiția este intensă: pe lângă Oradea, Iași sau Brăila, finaliste ale ediției 2021, mulți romani recomandă Brașovul, Clujul, Timișoara, Sibiul, Alba Iulia dar și Craiova, Târgoviște, Brăila, Tulcea, Hunedoara și Piatra Neamț. Surprize plăcute apar și la categoria „Localități turistice”, unde nume noi ca Valea Doftanei, Brezoi, Sfântul Gheorghe (Delta Dunării), Rimetea, Breb, Slănic Moldova sau Vatra Dornei au strâns cele mai multe recomandări pana acum. Nominalizările continua pana pe 10 aprilie, când se va stabili podiumul pe categorii și regiuni istorice.

Cele 6 destinații cu cele mai mari scoruri, vor beneficia apoi de promovare națională intensă în perioada mai-august atât pe social media cat și prin emisiunea „Destinația anului”, difuzată pe Prima TV. Gazda show-ului, Gianina Corondan, va călători cu echipa de filmare în fiecare destinație. De acolo va avea intervenții live și va realiza emisiuni cu principalele atracții ale zonei.

Pe post, emisiunea se va difuza cel mai probabil în iunie și va avea 7 ediții: șase dintre ele dedicate fiecărei destinații nominalizate în parte, iar ultima va fi finala.

„Sunt încântată să mă alătur aventurii numite “Destinația anului“, să fim îndrumați de locuitorii și cunoscătorii locurilor de însemnătate aparte și sunt convinsă că vom scoate la iveală strălucirea unor destinații de petrecut timpul liber oriunde în țară, vom dovedi că nu e musai să treci granița pentru a avea parte de așa ceva. Că la noi s-a inventat proverbul: Omul sfințeste locul”, a declarat Gianina Corondan. 

În următoarea etapă, juriul prezidat de Dragoș Anastasiu va acorda voturile celor mai atractive destinații pe baza înscrierilor și ale unor criterii care cuprind investițiile făcute în infrastructura turistică și acțiunile de comunicare realizate in ultimii 2 ani. Votul juriului va conta pentru 1/3 din scor, iar numărul nominalizărilor pentru celelalte doua treimi.  

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te