Homepage  / Vedete / Vedete străine

Gillian Anderson, Michelle Pfeiffer și Viola Davis vor juca în mini-seria „The First Lady”, despre primele doamne ale SUA

Gillian Anderson, Michelle Pfeiffer și Viola Davis vor juca în mini-seria „The First Lady”, despre primele doamne ale SUA

de Redactia Tvmania

Recent nominalizate la Globul de Aur, Gillian Anderson, Michelle Pfeiffer și Viola Davis le vor interpreta pe Eleanor Roosevelt, Betty Ford și Michelle Obama, trei prime doamne care au avut un rol important în deciziile luate la Casa Albă, în primul sezon al mini-seriei intitulate „The First Lady”, scrie deadline.com. 

 

Eleanor Roosevelt a fost primă doamnă a Statelor Unite în perioada 1933-1945 (soțul ei, președintele F.D. Roosevelt, fiind singurul președinte din istorie care a câștigat patru mandate consecutive). A fost diplomată și activistă, a scris o rubrică zilnică de ziar și a găzduit o emisiune radio săptămânală, fiind una dintre cele mai influente figuri feminine ale secolului XX. 

 

Betty Ford, soția președintelui american Gerald Ford, a fost prima doamnă a Americii între 1974 și 1977. A fost considerată de presă o „primă doamnă luptătoare”, și-a afirmat cu putere convingerile politice și s-a implicat susținut mai ales în susținerea legii care prevedea egalitatea dintre femei și bărbați. Michelle Obama, soția președintelui Barack Obama, a fost prima doamnă a Statelor Unite ale Americii între 2009 și 2017, iar acum continuă să fie o conștiință politică, să scrie cărți și să se mențină în atenția publică prin activitățile sale culturale și umanitare.  

 

Gillian Anderson a fost nominalizată, la ediția din 2021 a Globurilor de Aur (care va avea loc duminică, pe 28 februarie), la categoria cea mai bună actriță în rol secundar dintr-o producție de televiziune, pentru rolul premierului Margaret Thatcher din sezonul al patrulea al serialului „The Crown” (disponibil pe Netflix). La aceeași ediție, Michelle Pfeiffer a fost nominalizată la un Glob de Aur la categoria cea mai bună actriță dintr-un film muzical/comedie, pentru rolul din filmul „French Exit”, iar Viola Davis la categoria cea mai bună actriță într-un rol dramatic, pentru interpretarea din producția Netflix „Ma Rainey”. Așadar, duminică, cele trei actrițe vor concura, toate, la câte un trofeu, dar nu vor fi rivale la aceeași categorie. 

 

Mini-seria „The First Lady”, care ne va familiariza cu cele trei figuri feminine importante din istoria și politica secolului XX, îi va mai avea în distribuție pe Aaron Eckhart, Judy Greer, Jayme Lawson și pe Kristine Froseth și va fi regizată de apreciata Susanne Bier (care a semnat, printre altele, regia recentei mini-serii HBO „De la început”, cu Nicole Kidman și Hugh Grant). 

 

Gillian Anderson a mai semnat luna aceasta un contract pentru un proiect produs de Lionsgate, un film intitulat „White Bird: A Wonder Story”, care va fi regizat de Marc Forster și va ecraniza romanul „Pasărea albă”, de R.J. Palacio (tradus și la noi), caracterizat drept „o poveste de neuitat despre bunătatea fără margini și curajul nemaipomenit al unor oameni în vreme de război”.  

 

„Gillian Anderson este o actriță cu o gamă interpretativă incredibilă și cu un talent rafinat și este alegerea perfectă pentru a completa acest trio de forță, care va interpreta rolurile acestor figuri feminine memorabile. Este extraordinar să le avem pe Gillian Anderson, Viola Davis, Michelle Pfeiffer și Susanne Bier implicate în acest proiect”, a declarat Amy Israel, vice-președinte executiv al rețelei americane Showtime. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton