“Stăteam la masă, mâncam un pepene, când am auzit niște oameni cântând. Nu mă așteptam, prima oară am crezut că mi se pare că aud limba română, ceea ce mi se părea foarte ciudat, apoi i-am vazăut. M-am bucurat foarte tare, sunt foarte fericită când văd că oamenii țin la mine și se gândesc la mine în astfel de momente. Le mulțumesc foarte mult, mai ales pentru faptul că ziua mea a fost un motiv de veselie și pentru concurenți, care au avut voie să vină și ei puțin. Îmi lipsesc foarte mult oamenii dragi de acasă, dar voi recupera timpul pierdut cu ei când mă întorc”, a declarat Gina.
„Asia Express” este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antenă 1 în primăvara anului 2018.