“Am făcut înot mai bine de doi ani, în copilărie şi acolo singura mea frică erau săriturile, nu voiam să sar nicicum, spre disperarea antrenorului meu. Iar frica asta s-a menţinut. Am zis că dacă tot vin la emisiunea asta, vreau să învăţ să sar, pentru că de câte ori plecăm în concediu, soţul meu, care a făcut şi polo, sare de pe barcă, de pe platformă, de pe unde apucă şi, pe deasupra, sare şi foarte frumos.
El mi-a zis: Cum adică, poate toată lumea şi tu nu poţi să sari? Atunci mi-am spus: am făcut atâtea nebunii în viaţa asta, de ce n-aş face-o şi pe asta?”.
Conştienţi de beneficiile înotului, Giulia şi Vlad şi-au dat fetiţa, Antonia Sabina (doi ani), de timpuriu la înot. “Cred că la ora asta Antonia Sabina e şi ea la cursurile de înot. Am dat-o la înot de la trei săptămâni. Mi-am dorit foarte mult să facă asta, pentru că acest sport o ajută să se dezvolte foarte frumos”, a spus artista în vârstă de 29 de ani.
Peste 35 de vedete vor participa vara aceasta la “Splash! Vedete la apă”, printre ele numărându-se Alina Puşcaş, Daniela Crudu, Florin Ristei, Ruby, Serghei Mizil, Elena Ionescu, Vladimir Drăghia şi Bogdan Vlădău.