Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Globurile de Aur 2022, fără prezentator. Celebritățile au boicotat gala de anul acesta

de Cătălina Matei,

Pe 9 ianuarie va avea loc cea de-a 79-a ediție a premiilor Globul de Aur, unul dintre cele mai așteptate evenimente din lumea filmului și cinematografiei americane, unde cei mai buni din industrie vor fi premiați de către Asociația Presei Străine de la Hollywood. Din păcate, gala de anul acesta nu va avea niciun prezentator și nici nu va fi televizată, după ce NBC s-a retras încă de anul trecut.

Pe 13 decembrie 2021, nominalizările pentru Globurile de Aur au fost anunțate de rapperul Snoop Dogg și de președintele HFPA (Hollywood Foreign Press Association / Asociaţia Presei Străine de la Hollywood) Helen Hoehne.

Deși gala decernării premiilor este una dintre cele mai urmărite, HFPAnu a reuşit să convingă vreo celebritate să prezinte anul acesta câştigătorii trofeelor Globurile de Aur, ce vor fi anunţaţi pe 9 ianuarie.

Cel puți așa susțin cei de la Variety, care au obţinut o copie a e-mail-ului trimis către mai multe agenţii de impresariat de reprezentantul HFPA care se ocupă cu stabilirea prezentatorilor. Potrivit mai multor surse, nicio celebritate nu a fost de acord să participe la gală în ipostaza de gazdă.

„Gala Globurilor de Aur va merge mai departe cu un eveniment restrâns pe 9 ianuarie în cadrul căruia nu vor fi doar recompensate cele mai bune reprezentaţii în televiziune şi film pentru 2021, ci va fi recunoscută şi importanţa susţinerii creativilor din industrie. Evenimentul de anul acesta va sărbători şi onora o varietate de programe comunitare care dau forţă cineaştilor incluzivi şi jurnaliştilor să îşi urmeze pasiunile. HFPA a sprijinit financiar timp de decenii organizaţii importante insuficient deservite şi va continua să investească în viitorii lideri ai industriei noastre”, se arată în scrisoare.

De ce refuză vedetele să prezintă Globurile de Aur?

HFPA se află de ceva timp în centrul unui scandal uriaș, cu vedetele americane luând poziție împotriva tradiției și regulamentului organizației. Mai multe posturi TV și platforme de streaming s-au distanțat de HFPA. Scandalul a început încă din februarie 2021 printr-o controversă crescândă în urma unei anchete desfășurate în februarie la Los Angeles.

Aceasta a dezvăluit, printre altele, că grupul din spatele Globurilor de Aur nu are niciun membru de culoare.

Mark Ruffalo și Tom Cruise se numără și ei printre cei care și-au manifestat opiniile împotriva HFPA. Totodată, NBC a anunţat în luna mai că nu va mai transmite gala din 2022, iar HFPA a precizat ulterior că a făcut mai multe modificări în regulament şi a inclus anul acesta mai mult de douăzeci de noi membri.

Globurile de Aur 2022, detalii legate de organizare

Numărul invitaţilor va fi limitat, iar cei care vor participa trebuie să prezinte dovada vaccinării complete anti-Covid, inclusiv a administrării booster-ului, dar şi un rezultat negativ la un test PCR. Purtarea măştii va fi obligatorie pe tot parcursul ceremoniei.

Lungmetrajele „Belfast” şi „The Power of the Dog” şi serialul „Succession” au primit cele mai multe nominalizări pentru a 79-a ediţie a premiilor Globurile de Aur.

Nominalizările şi trofeele pentru 25 de categorii – film şi televiziune – sunt acordate în urma votului celor aproximativ 110 membri ai HFPA.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te