Homepage  / Seriale turceşti

„Golden Boy”, în pericol să fie anulat. Care e motivul scandalului din culise

„Golden Boy”, în pericol să fie anulat. Care e motivul scandalului din culise

de Redactia Tvmania,

În ultima săptămână, pe rețelele de socializare turcești au început să circule zvonuri referitoare la un scandal care ar pune în pericol viitorul serialului Golden Boy. Iată ce s-a întâmplat de fapt.

„Golden Boy”, detalii despre presupusul scandal din culisele serialului turcesc

Producţia turcească „Golden Boy” (sau în original Yalı Çapkını) se vede în prezent și în România, la Antena 1. Serialul, inițial tradus la noi „Dragoste rebelă”, care a avut premiera pe 6 ianuarie, poate fi urmărit vinerea, de la ora 20.30.

În Turcia, „Golden Boy” a avut audiențe uriașe chiar de la primele episoade. Mai mult, serialul a fost în fiecare săptămână cel mai urmărit serial de dramă din Turcia.

Este vorba de o producție OGM Pictures, cu Afra Saraçoğlu (“Fiicele doamnei Fazilet”), Mert Ramazan Demir şi Çetin Tekindor în rolurile principale. Serialul este inspirat dintr-o poveste scrisă de Gülseren Budayıcıoğlu, autoarea romanelor de la care au pornit și alte seriale de succes, cum ar fi „Mireasa din Istanbul”.

Cu toate că se bucură de ratinguri uriașe, în ultima perioadă, presa turcă a relatat că scriitoarea și prezentatoarea TV Gülseren Budayıcıoğlu ar fi nemulțumită de turnura luată de povestea din „Golden Boy”. Mai mult, se zvonește că aceasta ar vrea chiar să lase compania de producție fără drepturile de a continua lucrul la noi episoade. Totodată, ar fi avut deja loc o întâlnire între aceasta și conducerea postului de televiziune Star TV, scriitoarea lăsând să se înțeleagă că nu este mulțumită de scenariu.

Presa turcă scrie că Gülseren Budayıcıoğlu nu ar putea, în principiu, să lase producătorii fără dreptul de a continua filmările. Și asta pentru că și ea este unul dintre proprietarii de la OGM Pictures, care produce seria.

Între timp, „Golden Boy” continuă să fie cel mai popular serial TV din Turcia. Asta înseamnă că producătorii săi nu sunt doar mulțumiți de tot ce se întâmplă, ci sunt și mândri de rezultatele, adică de ratingul adus de povestea lor.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton