Sala Mare a Teatrului Național va fi marți, 3 mai, gazda ceremoniei de decernare a premiilor Gopo 2022. Gala va fi transmisă în direct pe Voyo.ro de la ora 19.00, iar un rezumat al acesteia va fi joi, 5 mai, de la ora 22.45, pe Pro Cinema. Cei mai emoționați dintre participanți, actorii și actrițele nominalizați pentru rol principal, ne-au povestit despre partiturile lor și despre ce ar însemna să câștige râvnita statuetă.
Cea mai bună actriță într-un rol principal
Katia Pascariu: „Trăim încă într-o lume care se agață de premii, topuri și briz-brizuri”
Rolul Emi, din filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”
Emi – „A însemnat încă o întâlnire foarte importantă în viața mea profesională cu un personaj la care am ținut de când am citit scenariul, o femeie căreia am vrut să-i fiu suport, și cu un regizor (Radu Jude, n.r.) de la care am multe de învățat și cu care am lucrat foarte bine. De altfel toată echipa și tot proiectul au stat sub semnul bunei-înțelegeri, în ciuda sau poate chiar datorită contextului pandemic în care am filmat. Emilia era cumva pregătită să apară pentru că în ultimii ani am lucrat mult în teatru pe teme legate de mediul școlar, de sistemul educațional, am întâlnit multe cadre didactice și am fost în multe instituții de învățământ din multe localități din România și din străinătate. Experiența asta și discuțiile cu Radu pe marginea scenariului și a situații socio-politice și a diverselor contexte din istoria locală recentă au creat-o pe Emi de pe ecrane”.
Premiul Gopo – „Nu știu ce ar înseamna să câștig trofeul, habar n-am… dar dacă o să fiu în sală și o să câștig înseamnă că va trebui să spun câteva vorbe, fără scenariu, și asta e destul de angoasant. Deci, dacă va fi cazul, sper să spun ceva cu sens, cu cap și coadă, să folosesc cele 3-4 minute pentru a oferi spațiu unor idei de interes mai general. În rest, m-aș bucura ca valoarea noastră ca actrițe, ca artiste și artiști, să nu fie atât de mult legată de astfel de recunoașteri. Totuși, știu că trăim încă într-o lume care se agață de premii, topuri și briz-brizuri”.
Nicoleta Hâncu: „Clara a fost primul rol principal într-un lungmetraj”
Rolul Clara, din filmul „Poate mai trăiesc și azi”
Clara – „Clara a fost primul rol principal într-un lungmetraj și m-am bucurat enorm ca Tudor (regizorul Tudor Jurgiu, n.r.) a avut încredere în mine. Pe lângă scenariu, care cred ca este esențial în înțelegerea rolului și a situațiilor pe care le parcurgi, am încercat să mă apropii de lumea ei, să-i fac un parcurs până la momentul relației cu Vlad. Pe lângă asta, am avut multe întâlniri cu Tudor și Bogdan (actorul Bogdan Nechifor, n.r.) în care am discutat despre personaje individual, dar și despre dinamica lor și asta m-a ajutat mult. Cred că rolul a venit, așa cum se întâmplă de obicei, la momentul potrivit. Perioada în care am filmat a fost una în care și pe plan personal îmi puneam întrebări similare cu cele pe care le ridica filmul”.
Premiul Gopo – „M-am bucurat foarte tare că am fost nominalizată la Premiile GOPO, că acest rol a impresionat într-atât încât să fiu, iar dacă voi câștiga, cel mai probabil, mă voi bucura și mai tare”.
Marina Palii: „Am căutat în Olga umanitatea”
Rolul Olga, din filmul „Malmkrog”
Olga – „Olga e un personaj care m-a pus față în față cu limitele mele, cu neputințele mele. A trebuit să învăț să conviețuiesc cu discursul ei, a trebuit să învăț să mă detașez de acest personaj și să nu o las să mă afecteze emoțional atât de puternic. La un moment dat, granițele dintre Olga și Marina au început să se șteargă, și atunci am simțit că devine o extensie a personalității mele «domolite». Am căutat în Olga umanitatea, am încercat să pun ignoranța și bigotismul ei pe seama naivității și a dorinței de a evita cu orice preț violența. Întruparea acestui personaj m-a ajutat să ajung la Sarajevo Talents, apoi la Berlinale Talents”.
Premiul Gopo – „Pe plan profesional, premiul Gopo m-ar ajuta să am o vizibilitate mai mare, să am acces mai des la castinguri. Mă întreb însă dacă ar mai conta un premiu în aceste vremuri tulburi, când există atâta suferință în jur. Cred că da, m-ar ajuta, prin artă, să continuu să spun lumii ceea ce am de spus”.
Ioana Bugarin: „Încerc să-mi fac treaba cu maxim de implicare și devotament, mă abțin din a mă gândi la premii”
Rolul Mia, din filmul „Mia își ratează răzbunarea”
Mia – „Mia m-a adus față în față cu diverse întrebări din mine sau lucruri pe care le-am observat de-a lungul timpului în jurul meu. A fost o provocare să construiesc cât de autentic am putut eu atunci, o femeie tânără și extrovertită care își negociază relația cu durerea, violența și intimitatea într-un mod foarte performativ. Îmi place că Mia ne prezintă o tânără care învață să accepte că armonizarea între principii și comportament e de fapt un proces îndelungat și sinuos. Am repetat mai mult de un an de zile, am făcut multe exerciții de improvizație și am avut foarte mare încredere în Bogdan (regizorul Bogdan Theodor Olteanu, n.r.) și colegii de platou. Am descoperit-o pe Mia în timp ce o trăim în perioada de pregătire”.
Premiul Gopo – „Ar fi o mare onoare să câștig un premiu pentru un rol atât de important în parcursul meu profesional și personal deopotrivă. Tot timpul încerc să-mi fac treaba cu maxim de implicare și devotament, mă abțin din a mă gândi la premii. E foarte reconfortant însă să primești validare din exterior pentru ce ai făcut. Când am aflat de nominalizare, m-am bucurat că măcar pentru un timp vocea mea critică e mai ușor de contrazis”.
Andreea Grămoșteanu: „Eu și Dora ne-am întâlnit la o răspântie”
Rolul Dora, din filmul „Complet necunoscuți”
Dora – „Eu și Dora ne-am întâlnit la o răspântie. Răspântia ei, de fapt. Eu am înțeles pe undeva, de fapt, sentimentul ăsta de neputință pe care-l avea, teama de a-și depăși limita. Cred că acesta e motivul pentru care cred că avea o aură tragică, prin perspectiva imposibilității depășirii limitei. Și m-am gândit că aș putea să-i ofer o mână de ajutor, așa mi s-a părut creștinește, iar într-un final cred că ne-am împrietenit”.
Premiul Gopo – „Nu știu ce ar însemna să câștig acest premiu, deja înseamnă foarte mult că am fost nominalizată, realmente a fost o super-surpriză, nu m-aș fi așteptat niciodată și nu pot decât să mă bucur. Câștigarea trofeului ar fi un fel de bonus, o continuare a euforiei, bucuria e mare deja”.
Cel mai bun actor într-un rol principal
Mircea Andreescu: „Singurătatea, lipsa de ocupație naște monștri”
Rolul Emil, din filmul „După 40 de zile”
Emil – „Personajul Emil a însemnat, înainte de toate, o experiență de viață importantă. A venit într-un moment în care vedeam sau auzeam tot felul de știri de tipul «în satul cutare au mai rămas doar 4 vaci și 2 copii» sau că omul care deținea magazinul de aprovizionare a fost nevoit să închidă pentru că nu mai avea destui clienți, nu mai avea cui să vândă sau că nu mai există școală, biserică… Practic, multe știri despre depopularizarea satelor și îmbătrânirea celor care au rămas în ele. Ei bine, despre asta e vorba și în film. Iar cumva am rezonat foarte tare. Pentru că eu însumi sunt la o vârstă înaintată și sunt singur la Brașov. Da, am 3 copii și vorbim… dar ei sunt departe și, mai ales acum, în ultimii ani, de când există această pandemie de COVID, a devenit din ce în ce mai dificil, riscant și greu să ne vedem sau să pot socializa. Așadar, eu m-am recunoscut în acest rol: un om singur, care cultivă cu disperare o altă prietenie cu alt bărbat din sat (interpretat minunat de colegul meu de la Craiova).
În plus, iar aici e meritul echipei filmului, locurile de filmare au fost alese foarte bine. Au ales un sat unde locațiile caselor celor 2 personaje chiar există, sunt reale și aparțin unor oameni cumva similari în singurătatea lor. Personajul Emil locuia în casa unei femei singure, cu toți copiii plecați prin țară. Iar casa de peste drum aparținea unui domn cu probleme locomotorii care locuia singur – băiatul lui locuia la oraș, în Drăgășani, trecea ocazional să-și verifice tatăl și să dea de mâncare câinelui. Bărbatul refuza să plece la oraș, spunea «ce să fac eu la oraș?». Mi se pare o replică extraordinară… Practic am întâlnit și la fața locului situații identice cu cele din scenariu. Singurătatea, lipsa de ocupație naște monștri. Personajele filmului încep să se certe pentru că nu s-a acordat destulă atenție parastasului, că lumea a fost nemulțumită de tot felul de mici detalii pe care altfel nu le-ai observa sau n-ar conta”.
Premiul Gopo – „În urmă cu câțiva ani mi s-a refuzat nominalizarea la Premiile Gopo, motivul fiind că interpretarea rolului cu care aș fi putut fi nominalizat a fost prea teatrală. Sigur, nu mi s-a spus așa ceva direct, e ceva ce am aflat eu ulterior citind o carte a unui critic de film. Cumva în subconștientul meu a supraviețuit un mic drăcușor care mă trăgea de mânecă și-mi tot șoptea «nu mai fi teatral, nu mai fi teatral!». Se pare că am făcut, deci, progrese în interpretările mele în film, iar asta mă bucură. Asta înseamnă pentru mine nominalizarea – confirmarea unei evoluții profesionale, în film”.
István Téglás: „Am fost nevoit să recurg la o analiză zilnică a propriei mele persoane”
Rolul Luca, din filmul „Luca”
Luca – „La început, fost dificil pentru mine să-l văd pe Luca pentru că, scenaristic vorbind, avea puține replici. Evident, faptul că nu prea vorbește e destul de relevant, așa că din start am mers pe această idee. Oamenii care nu prea vorbesc au în atitudine ceva care atrage atenția, deși ei nu vor asta. Vor să treacă neobservați, dar mereu ajung în centrul atenției pentru că negarea caracterului atrage după sine situații în care ei sunt nevoiți să se confrunte cu el. Dacă îți dai seama din timp cum funcționează, lucrurile se pot regla pe parcurs. Luca însă își dă seama prea târziu și, când scapă din rolul victimei, nu reușește să devină învingător. Am fost nevoit să recurg la o analiză zilnică a propriei mele persoane să pot vedea asemănările/diferențele între mine și el – asta a însemnat Luca pentru mine. A fost și primul meu rol principal. Perioada filmărilor a fost foarte grea, am sperat doar să o pot duce până la capăt, și în final am reușit”.
Premiul Gopo – „Câștigarea premiului ar însemna aprecierea muncii depuse și desigur că m-ar bucura”.
Bogdan Farcaș: „Țin minte că am citit scenariul și m-a fascinat intantaneu”
Rolul Florin Iespas, din filmul „Neidentificat”
Florin Iespas – „Rolul Florin Iespas a venit așa, ca o gură de aer. Țin minte că am citit scenariul și m-a fascinat intantaneu. Nici măcar nu am fumat vreo țigară până nu am terminat de citit. Am început să îl visez, să mi-l doresc foarte mult, să îi găsesc tot soiul de justificări, să îl înțeleg. Cred că în momentul în care începi să aperi un personaj de genul acesta înseamnă că trebuie să îl joci. După asta a urmat toată etapa efectivă de pregătire. Superbă perioadă! M-am întâlnit aproape zilnic cu George Bogdan Apetri, am discutat, am repetat, am încercat să înțeleg cum vede el exact acest personaj și cred că, în cele din urmă, am reușit să îl vedem amândoi la fel. De la condiția fizică până la cea emoțională”.
Premiul Gopo – „Cum ar fi să câștig premiul GOPO?… Ce să vă spun!? Când eram mic fugeam la film des. «Des» nu face dreptate afirmației, credeți-mă! Țin minte cum mă căuta taică-meu prin sala de cinema pentru că eram de negăsit în fața blocului. Bine, era și vina lui, într-un fel. El m-a dus să văd primul meu film la cinema, m-a dus la «Star Wars». Ori dacă îți duci copilul la așa ceva când are 5 ani există riscul să rămână acolo pentru totdeauna. 😊 Iar acum, 35 de ani mai târziu, pășesc în lumea aia a actorilor apreciați pentru munca în film. Ce cuvânt mare e ăsta pentru mine: FILM. Prin simpla nominalizare e ca și cum cineva mi-a strecurat o cheie de la intrarea în lumea magică pe care mi-am imaginat-o atâția ani. Probabil că dacă aș câștiga, am vorbi de Farcaș în Țara Minunilor și statueta ar fi iepurele”.
Adrian Titieni: „Până la urmă, toate personajele există, într-o formă sau alta, în noi înşine”
Rolul Mircea, din filmul „Tata mută munții”
Mircea – „Modalitatea mea de abordare e cea care m-a ghidat mereu de-a lungul carierei mele, nu doar pentru acest rol: am depus toate eforturile în a traduce convenţia într-o realitate psihologică, credibilă și de înțeles. Până la urmă, toate personajele există, într-o formă sau alta, în noi înşine. Suntem diverși, suntem unici, iar circumstanţele scot la suprafaţă, la un moment dat, ceea ce suntem. Orice scenariu e o partitură care te va ajuta să nu te repeți și să-ți găsești personajul. Dacă reuşeşti să transformi convenţia cu fiecare replică, cu fiecare situaţie, pariul e câştigat. M-am străduit să câștig acest pariu și cu Mircea, dar sunt conștient că întotdeauna e loc de mai bine. Nu știu dacă m-am ridicat la înălțimea așteptărilor, sper că da”.
Premiul Gopo – „Nominalizarea la premiile Gopo pentru acest rol m-a bucurat, desigur, iar câștigarea trofelului nu ar face decât să crească această bucurie”.
Conrad Mericoffer: „A fost mai greu să accept faptul că la nivel psihologic și uman aveam cumva aceeași identitate”
Rolul Cristi, din filmul „Câmp de maci”
Cristi – „Rolul lui Cristi nu a fost un rol foarte greu pentru mine din perspectiva meșteșugului actoricesc, ci mai degrabă a fost mai greu să accept faptul că la nivel psihologic și uman aveam cumva aceeași identitate. De fapt, asta a fost mai greu – să aflu că mă recunosc în el, să văd că am aceleași probleme legate de încrederea în mine, legate de raportul pe care-l am cu ceilalți, fiindcă nu sunt o persoană tocmai ușor de înțeles. Nici eu pe mine însumi nu mă înțeleg atât de bine. Astfel că asta a fost partea cea mai grea, descoperirea și asumarea aceasta, dar a fost și felul în care am reușit să-mi apropii acest personaj cu adevărat”.Premiul Gopo – „În ceea ce privește premiul Gopo, sigur, n-aș vrea să vorbesc în numele tuturor actorilor, dar eu cred că este un premiu important și care mi-ar da un mic «zvâc» să continuu în meseria asta destul de grea, atât personal cât și profesional”.