Postul a anunțat că a cumpărat formatul în luna martie, în mai am aflat că Anamaria Prodan va fi gazda reality-show-ului, iar în iunie i-am cunoscut pe gospodari. În sfârșit, a venit vremea ca emisiunea să intre pe micul ecran.
Postul a anunțat că a cumpărat formatul în luna martie, în mai am aflat că Anamaria Prodan va fi gazda reality-show-ului, iar în iunie i-am cunoscut pe gospodari. În sfârșit, a venit vremea ca emisiunea să intre pe micul ecran.
Așadar, „Gospodar fără pereche”, găzduită de Anamaria Prodan Reghecampf, începe luni,
11 septembrie, anunță Pro TV într-un comunicat.
Lunea, de la ora 20.30, telespectatorii vor afla cum evoluează viețile sentimentale ale gospodarilor participanți la reality-show.
Fiecare dintre bărbații care au avut curajul de a-și căuta jumătatea în emisiune își vor cunoaște pretendentele și vor afla dacă într-adevăr și-au găsit perechea potrivită.
„Am fost alături de fiecare de la început, le-am dat sfaturi, i-am mustrat atunci când a fost cazul, însă totul cu un singur obiectiv, pe care și eu, și ei, îl aveam în comun: să-i transformăm din gospodari fără pereche în gospodari fericiți, cu familii frumoase și numeroase! N-a fost ușor, însă în viață lucrurile cu adevărat importante nu se obțin cu ușurință, nu-i așa? Vă invit pe toți să urmăriți poveștile gospodarilor mei, vă promit că o să vă ajungă la suflet!”, a declarat Anamaria Prodan Reghecampf.
Telespectatorii care doresc să își reamintească poveștile de viață ale gospodarilor pot urmări din nou prima ediție „Gospodar fără pereche” (difuzată de PRO TV pe 6 iunie) duminică, 10 septembrie, la ora 17.00.