Grig Chiroiu, alias Pupăză din serialul „Trăsniții” de la PrimaTV, a împlinit recent vârsta de 48 de ani, dar se simte mai bine ca niciodată, înconjurat de prieteni, colegi și familie.
Grig Chiroiu, alias Pupăză din serialul „Trăsniții” de la PrimaTV, a împlinit recent vârsta de 48 de ani, dar se simte mai bine ca niciodată, înconjurat de prieteni, colegi și familie.
Drept urmare, a început să-și serbeze ziua la Olănești alături de niște prieteni, a continuat la București cu familia și a încheiat pe platourile de filmare de la sitcomul „Trăsniții”.
“Am fost sărbătorit în toate felurile. Niște prieteni au dat startul săptămâna trecută la Olănești, familia mi-a făcut o surpriză și m-a scos la restaurant iar colegii de la Trăsniții au fost alături de mine pe platourile de filmare“ spune Grig Chiroiu. De la familie, soția și cei doi copii, a primit o stea Hollywood, asemănătoare cu cea de pe celebra strada din Los Angeles – Hollywood Walk of Fame. Aniversat de trei ori el a suflat în 4 torturi primite și un alt cadou inedit a fost o sticlă de vin din anul în care el s-a născut.
Cireașa de pe tort a venit în momentul în care Pupăză s-a hotărât ca unul dintre torturile primite să-l dăruiască fetiței Sofia Ana Maria Dumitru, care a împlinit 2 ani. Aceasta interpretează în serialul „Trăsniții” rolul Cristinei, copilul personajului Ema – interpretat de Livia Taloi.