Homepage  / Cinema

Groaza vine la Biertan. Pentru a patra oară

Groaza vine la Biertan. Pentru a patra oară

de Redactia Tvmania

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului de Film Fantastic „Lună Plină” va avea loc în perioada 14-16 august la Biertan, în Transilvania.

Vreme de un weekend, fanii cinema-ului de gen și nu numai vor avea parte de proiecții în aer liber, petreceri, cântări, plus o nouă ediție a deja consacratelor „Jocuri ale groazei”, toate acompaniate de tradiționalul târg cu produse specific locale.

Horsehead-poster

Anul acesta, ostilitățile sunt deschise de filmul franțuzesc „Horsehead”, de Romain Basset, premiat pentru regie la Fantasporto 2015, și cu Catriona MacColl, Murray Head și Philippe Nahon în distribuție.

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=6alVnCTBX5g[/youtube]

 

O altă premieră, tot în exclusivitate la Biertan, este deranjantul thriller belgian „Cub”, de Jonas Govaerts, premiat pentru regie la Sitges 2014 și lansat în celebra secțiune „Midnight Madness” de la Toronto.

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=KKVo-MP2Ajc[/youtube]

 

Highlight-ul acestei ediții se anunță a fi „The Night of the Creature Features”, un maraton care salută trei clasice incontestabile, dar de factură diferită, a căror trăsătură comună ar fi faptul că vor ține spectatorii, o vreme, departe de apă: „Jaws”/„Fălci” (1975, regia Steven Spielberg), proiecție aniversară la 40 de ani de la premieră, într-o versiune restaurată digital; „Piranha” (1978, regia Joe Dante), practic un omagiu satiric adus anteriorului; și „Alligator” (1980, Lewis Teague), proiecție aniversară la 35 de ani de la premieră.

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=U1fu_sA7XhE[/youtube]

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=XoCKGvVlNYM[/youtube]

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=2QtAPFBdBtU[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton