Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Grupul Free Balance, reprezentanție pe scena „Românii au talent” de vineri seară

de Redactia Tvmania

Narine și Igor, membrii grupului Free Balance, foștii concurenți „Românii au talent”, prezintă mâine un moment fantastic de forță, echilibru, acrobație și dans pe scena show-ului de la Pro TV. 

Cei doi sunt bucuroși să revină la Românii au talent și sunt gata să le aducă românilor un număr de neuitat, diferit de ceea ce au prezentat în competiție cu un an în urmă.

”Suntem extrem de emoționați și fericiți în același timp că vom urca din nou pe scena de la Românii au talent. Ne onorează invitația de a fi încă o dată în fața românilor, venim cu foarte multă nostalgie și ne dorim ca momentul pe care-l vom prezenta să fie apreciat.

Am pregătit un număr de dans, combinat cu acroyoga și acrobații spectaculoase, care sperăm să fie pe placul tuturor celor care ne vor privi. Așteptăm cu nerăbdare ziua de vineri și promitem să facem din talentul nostru un spectacol electrizant. Le urăm mult succes semifinaliștilor, să aibă încredere în ei și să dea totul pe scenă!”, au spus entuziasmați Narine și Igor.

Vinerea aceasta, de la 20:30, talentul va lua cu asalt scena „Românii au talent”, iar telespectatorii se vor putea bucura de o seară perfectă alături de concurenții din cea de-a patra semifinală LIVE.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te