Guillermo del Toro – Foto: Margaret Malandruccolo
Del Toro a ales Italia anilor 1930 pentru a relata povestea clasică a lui Pinocchio. Acest proiect marchează continuarea relației deja existente între Netflix și Guillermo del Toro, care a creat DreamWorks Trollhunters, o serie de televiziune premiată cu Emmy, prima parte a trilogiei DreamWorks Tales of Arcadia. Următorul capitol, 3Below, va fi lansat pe 21 decembrie 2018, urmat de Wizards în 2019. El este și creatorul viitoarei serii Netflix: „Guillermo del Toro Presents 10 After Midnight”.
„Pinocchio” este o producție Guillermo del Toro, The Jim Henson Company (The Dark Crystal: Age of Resistance) și ShadowMachine (Bojack Horseman, The Shivering Truth), care vor găzdui producția animației stop-motion. Alături de Del Toro, vor fi și producătorii Lisa Henson, Alex Bulkley de la ShadowMachine, Corey Campodonico și Gary Ungar de la Exile Entertainment. Blanca Lista este co-producător. În plus, alături de Del Toro, Patrick McHale (Over The Garden Wall, Adventure Time) va lucra la scenariu, Mark Gustafson (Fantastic Mr. Fox) va fi co-regizor, iar Guy Davis va fi co-producător de design și se va inspira de design-ul original al lui Gris Grimly pentru personajul Pinocchio. Marionetele din film vor fi create de Mackinnon și Saunders (Corpse Bride). Netflix estimează începerea producției pentru Pinocchio pentru toamna aceasta.
Guillermo del Toro: „Nicio formă de artă nu mi-a influențat viața și munca mai mult ca animația și niciun personaj din istorie nu a avut o conexiune personală atât de profundă cu mine precum Pinocchio. În povestea noastră, Pinocchio este un suflet inocent cu un tată nepăsător, care se pierde într-o lume pe care nu o poate înțelege. El pornește într-o călătorie extraordinară care îl ajută să îl înțeleagă pe tatăl său și lumea reală la nivel profund. Întotdeauna mi-am dorit să fac acest film. După experiența incredibilă pe care am avut-o cu Trollhunters, sunt recunoscător că echipa talentată de la Netflix îmi oferă oportunitatea unică de a prezenta audiențelor de pretutindeni versiunea mea pentru povestea marionetei care devine băiețel adevărat.”
Melissa Cobb, Vice President Kids and Family la Netflix: „Pe parcursul carierei sale extraordinare, Guillermo a dovedit că este un maestru în a inspira oamenii prin lumile magice, pline de personaje magnifice și de neuitat, de la monstrul din Labirintul lui Pan, la bestia acvatică din Forma Apei. Suntem extrem de încântați să ne continuăm relația cu Guillermo și știm că viziunea lui profundă, prin care va aduce la viață Pinocchio pe Netflix, va încânta audiențele din întreaga lume.”