Din distribuţia serialului, regizat de Ignacio Sada, mai fac parte actriţe cu state vechi precum Susana González (pe care o puteţi vedea şi în “Iubiri vinovate”, la Acasă) şi Dominika Paleta.
Aşa cum se obişnuieşte în studiourile de la Televisa, înainte de începerea filmărilor, a avut loc o slujbă de binecuvântare, la care a participat întreaga echipă a telenovelei “Por siempre mi amor”.
Producţia este un remake al serialului din 1989, “Mi segunda madre” (“A doua mea mamă”), cu María Sorté şi Enrique Novi în rolurile principale.
Pentru filmările la noul său proiect, Guy (54 de ani) s-a întors, după şapte ani, în Mexic. În ultimii ani, acesta a acceptat roluri în telenovele produse de Telemundo sau Univision în Statele Unite, cea mai recentă fiind “Rosario” (2012).
În “Por siempre mi amor”, Guy joacă rolul unui afacerist văduv, Arturo, care îşi creşte singur fetiţa. Viaţa îi surâde din nou atunci când o cunoaşte pe Isabel (Susana González), de care se îndrăgosteşte. Din păcate pentru el, fiica sa nu vrea să o privească pe Isabel ca pe o a doua mamă.