Cântăreaţa de 40 de ani care are doi băieţi – Kingston (4 ani) şi Zuma (2 ani) – cu rockerul Gavin Rossdale este “disperată”, susţin apropiaţii, să mai facă încă unul, înainte de a fi prea târziu.
În ciuda dorinţei ei de a-şi lărgi familia, tabloidele britanice scriu că Gwen a provocat un mic război acasă, înfuriindu-şi soţul pentru că a compus câteva cântece în care îl critică pe acesta.
Cântăreaţa s-ar fi răzbunat, în versuri, pe el după ce Courtney Love (fosta nevastă a lui Kurt Cobain de la Nirvana) s-a lăudat că a avut o relaţie cu soţul ei, fix înainte de căsătoria celor doi.
“Gwen a fost supărată când Courtney a dezvăluit relaţia. Ştia despre aventura lui Gavin, dar nu ştia că a avut loc chiar înaintea nunţii lor”. Soţul înfuriat şi-ar fi avertizat soţia să nu mai dea din casă în cântecele ei.