Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Halil Ibrahim Ceyhan, Yaman din serialul „Moștenirea”, a susținut primul său concert. Cum l-au primit fanii

de Anda Dincă,

A impresionat telespectatorii din întreaga lumea cu rolul lui Yaman din serialul „Moștenirea” (“Emanet”), însă de curând a demonstrat că, dacă de mâine se lasă de actorie, ar putea avea o carieră de succes în muzică. 

Halil Ibrahim Ceyhan (39 de ani) a fost de neoprit pe scena festivalulului Noah din Istanbul. Acesta a urcat pe scenă pentru prima oară în calitate de cântăreț și a interpretat piese compuse chiar de el, pe ritmuri pop dance și tradiționale turcești, iar fanii au fost în delir. Au cântat, au dansat cu el și l-au aplaudat frenetic.

“Am atât de multe cântece pe care le-am scris și compus. Împărtășesc aceste melodii cu alți prieteni artiști și mă simt foarte fericit când aud alte voci interpretându-mi melodiile”, mărturisea în urmă cu ceva vreme Halil.

A venit însă momentul ca acesta să-și demonstreze calitățile vocale și să dea curs cererilor de a participa la concerte. 

“Sunt foarte fericit. Este o onoare pentru mine să cunosc o mulțime de oameni așa frumoși. Am împărtășit cu ei melodiile mele pe care le-am compus în pauzele de pe platouri la care. Să văd apreciere din partea lor este un sentiment cu adevărat nou. Sunt foarte fericit”, a declarat el imediat după concert, citat de seriesturkish.com.

Conform televizyongazetesi.com, fani din 6 țări diferite din America Latină (unde serialul său are succes) au venit special la festival ca să-l audă cântând. 

Halil este versatil: este cântăreț (una dintre piesele sale, “Leave Yourself to me” are două milioane de vizualizări pe YouTube), compozitor, manechin, iar în 2019 a debutat și în actorie, cu filmul „Hemen Döneriz”.

“Moștenirea” este primul serial în care joacă și este mândru de acest proiect, așa că nu intenționează să renunțe la niciuna dintre pasiunile sale.

“Atât muzica, cât și actoria se bazează pe emoții, sunt o reflectare a sentimentelor din viața noastră privată”, a spus el celor de la televizyongazetesi.com.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Sezonul 3 din „Moștenirea” a avut premiera în septembrie

Producția „Moștenirea”, lansată în Turcia în aprilie 2020, la postul Kanal 7, continuă cu cel de-al treilea sezon, care a avut premiera pe 19 septembrie. Sıla Turkaoglu a părăsit distribuția serialului la finalul sezonului al doilea (difzuat în prezent de Happy Channel).

Producătorii turci au reușit să găsească rapid o înlocuitoare pentru cel de-al treilea sezon. Noua actrița principală este o debutantă din Georgia și se numește Nana – Nanuka Stambolishvili. Conform dizioyuncu.com, aceasta o joacă pe Nana, sora lui Aziz (Birhan Tut), iar cei de la dizihaberdunyasi.com scriu că aceasta nu va fi deloc introvertită, ci va fi “rebelă și furioasă” ca Yaman, personajul jucat de Halil.

La începutul sezonului 3, Yaman încearcă să-și revină după ce i-a pierdut pe nepotul său și pe Seher (Sıla Turkaoglu). Întâlnirea cu Nana îi va schimba perspectiva asupra vieții.

În noul sezon s-au mai alăturat distribuției, în afară de Nanuka Stambolishvili, Sevda Karabulut și Burhan Ökmen (“Diriliș: Ertugrul”). 

„Moștenirea”, sezonul 3, trailer

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te