Conform apropiaţilor, cel care a pus punct relaţiei ar fi fost Gabriel, iar motivul a fost diferenţa de vârstă de nouă ani dintre ei (Halle are 43, iar Gabriel 34). “Gabriel a simţit că relaţia lor nu mai funcţionează. La început, nu-l deranja faptul că era mai tânăr ca Halle. Spunea că este cea mai frumoasă femeie cu care a ieşit, însă, cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Şi, chiar dacă nu a înşelat-o niciodată, a început să observe şi alte femei”, a spus o sursă citată de people.com.
Deşi ştirea că Halle şi Gabriel au decis să o ia pe drumuri separate a apărut de-abia acum, ruptura s-a produs acum două luni. Mai mult, cea care ar fi pus punct relaţiei a fost Halle deoarece iubitul ei nu se implica prea mult, iar ea voia să treacă la nivelul următor. Cei doi au rămas prieteni, iar, în prezent, stabilesc detaliile privind custodia fiicei lor de doi ani, Nahla Ariela.
Halle Berry are la activ două căsătorii eşuate: cu fostul jucător de baseball, David Justice şi cu cântăreţul Eric Benet. Cu Aubry actriţa s-a cunoscut în 2005 la un shooting pentru Versace.