Actriţa americană, care se află în Spania pentru a filma câteva scene din filmul „Cloud Atlas”, s-a accidentat după ce s-a împiedicat în timp ce se plimba pe proprietatea pe care a închiriat-o, potrivit site-ului tmz.com.
„Ea a auzit o pârâitură și apoi a simțit durerea. Halle a fost dusă la spital, unde doctorii i-au pus piciorul în ghips. Ea a fost externată din spital într-un scaun cu rotile”, a scris tmz.com.
Actriţa a fost transportată la spital, unde medicii i-au pus piciorul drept în ghips, iar apoi a fost externată într-un scaun cu rotile.
Producătorii filmului au decis să continue filmările, dar vor fi nevoiţi să apeleze la câteva stratageme.
Astfel, ei o vor filma pe Halle Berry de la bust în sus, vor folosi o dublură pentru scenele în care actriţa urma să apară în picioare şi vor turna pentru următoarele două săptămâni doar acele scene în care actriţa americană nu urma să apară.