Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Hande Soral și Ismail Demirci au dezvăluit sexul bebelușului. Ce nume au ales pentru copil

de Roxana Mirea,

Hande Soral, actrița care o interpretează pe Ümit în serialul „Mă numesc Züleyha” și soțul ei, İsmail Demirci, vor deveni părinți pentru prima dată. Cei doi au dezvăluit sexul copilului, dar și numele pe care l-au ales. Hande și soțul ei au organizat o petrecere de tip Baby Shower care a fost de vis, iar dovada o reprezintă imaginile publicate pe rețelele sociale.

Hande Soral și Ismail Demirci au ales numele copilului

Hande Soral și İsmail Demirci, care s-au căsătorit în 2017, își așteaptă cu nerăbdare primul copil. Pe Hande o știm din „Micuțele domnișoare”, dar și din serialul „Mă numesc Züleyha”, unde joacă rolul lui Ümit. De asemenea, și İsmail Demirci este actor și a jucat în „Carpișma/„La răscruce ” și „Kosem”.

Hande Soral a anunțat pe Instagram că este însărcinată, iar de atunci actrița i-a ținut pe fanii ei la curent cu evoluția sarcinii, publicând videoclipuri și fotografii din fiecare etapă. Actrița, care este însărcinată în 7 luni, a făcut sport de-a lungul sarcinii și a acordat atenție dietei sale, oferind adesea rețete pentru femei însărcinate, potrivit televizyongazetesi.com.

Recent, Hande Soral și İsmail Demirci au dezvăluit că vor deveni părinții unui băiețel. Cei doi au ales deja numele și i-au înștiințat pe fanii lor că pe micuț îl va chema Ali Demirci.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

De asemenea, fericiții viitori părinți au organizat și o petrecere de timp Baby Shower, petrecere care se organizează înainte de venirea pe lume a celui mic. Din imaginile publicate de actriță, este clar că invitații s-au distrat pe cinste.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te