Homepage  / Știri / Televiziune

Happy Channel trece la grila de primăvară. Ce seriale au premiera în perioada următoare

Happy Channel trece la grila de primăvară. Ce seriale au premiera în perioada următoare

de Redactia Tvmania

Happy Channel trece în curând la grila de primăvară, iar postul a anunțat deja care sunt noutățile din programul său. Vedeți în cele ce urmează ce modificări va suferi grila Happy în următoarele săptămâni.

În primul rând este de notat că pe telespectatori îi așteaptă trei premiere: pe post va intra un serial sud-american nou, precum și două seriale turcești difuzate pentru prima oară pe micile noastre ecrane.

Primul dintre ele este telenovela „Să te ierte Dumnezeu, nu eu !” / „Que te perdone Dios… yo no”, ce va avea premiera luni, pe 19 februarie, la ora 17.00, imediat după ultimul episod din „Dragoste eternă” / „Vivir a destiempo” (Mexic 2013). Cu toate acestea, de marți, 20 februarie, noile episoade vor putea fi urmărite de luni până vineri, de la ora 16.00 la 18.00.

„Que te perdone Dios… yo no” este o telenovelă mexicană produsă de Angelli Nesma Medina pentru Televisa. În remake-ul telenovelei „Abrázame muy fuerte” (2000) îi vom regăsi pe Zuria Vega, Mark Tacher și Rebecca Jones, în timp ce Sergio Goyri, Sabine Moussier și Altaír Jarabo vor fi personaje negative; de notat și două apariții speciale: María Sorté și René Strickler.

Urmărește câteva imagini din telenovela „Să te ierte Dumnezeu, nu eu !” / „Que te perdone Dios… yo no”:

Apoi, noi schimbări vor intra în vigoare de luni, 26 februarie, când fanii serialului „Elif” vor putea urmări un singur episod din serialul lor preferat pe zi. Cu alte cuvinte, „Elif” va fi pe post de luni până vineri, de la ora 18.00 la 19.00.

În continuare, pe post va avea premiera un nou serial turcesc, „A doua șansă” (în original: „Kalbimdeki Deniz”, în engleză: „Second Chance”), despre care TVmania a scris AICI. Noi episoade vor putea fi urmărite de luni până joi, de la 19:00 la 21:00 (câte două episoade).

Tot pe 26 februarie este programat și ultimul episod al serialului „Intrusul”: acesta va putea fi urmărit de la ora 21.00 la 22.00. Tot de atunci, Happy Channel va difuza câte două episoade din serialul „Totul despre sex”/ ”Sex and the city”: serialul cu Sarah Jessica Parker în rol principal va fi pe post de luni până joi, între 22.00 și 23.00..

În final, potrivit noii grile de programe Happy Channel, începând de marți (27 februarie) va fi difuzat un nou serial turcesc, ”Inima orașului”/ ”Heart of the city aka Bu Sehir Arkandan Gelecek”. Acesta va fi pe post de luni până joi, între 21.00 și 22:00 (câte un episod pe zi).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton