Homepage  / Vedete străine

Harrison Ford a primit Palme d’Or onorific la Festivalul de la Cannes 2023 în seara premierei noului „Indiana Jones”

Harrison Ford a primit Palme d’Or onorific la Festivalul de la Cannes 2023 în seara premierei noului „Indiana Jones”
8

de Andreea Hentea,

Harrison Ford a primit aseară premiul Palme d’Or onorific la Festivalul de la Cannes, unde a fost întâmpinat cu multă căldură, cu ocazia premierei noului său film, „Indiana Jones și cadranul destinului”, scrie variety.com.

Harrison Ford a primit Palme d’Or onorific

Vizibil emoționat de modul în care au fost primiți el și echipa filmului de publicul care i-a aplaudat cinci minute în picioare, actorul american a spus: „Sunt onorat, dar e un film pe care trebuie să-l vedeți”. Interpretul neobositului Indiana Jones s-a luptat cu lacrimile de mai multe ori pe parcursul serii în care „Indiana Jones și cadranul destinului” / „Indiana Jones and the Dial of Destiny” (2023), ultimul său film din aclamata franciză „Indiana Jones”, a fost proiectat în premieră mondială la Cannes.

Regizorul James Mangold și actorii din distribuție – Harrison Ford, Phoebe Waller-Bridge, Mads Mikkelsen, Boyd Holbrook, Shaunette Renée Wilson și tânărul de șaisprezece ani Ethann Isidore – au fost însoțiți de președintele și CEO-ul studiourilor Disney, Bob Iger, și de președinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy.

Cele mai entuziaste ovații i-au revenit lui Harrison Ford, care a pășit pe covorul roșu împreună cu soția lui, actrița Calista Flockhart, în timp ce un crainic i-a prezentat drept „Indiana Jones și Calista Flockhart”. Harrison Ford a fost primit ca o mare vedetă de cinema, mii de fani i-au strigat numele, iar publicul de la Palatul festivalului l-a întâmpinat cu aplauze puternice la intrarea în sala de cinema.

Calista Flockhart și Harrison Ford, spectaculoși pe covorul roșu de la Cannes 2023. Ce gafă au făcut organizatoriiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Apoi, Harrison Ford (care va împlini 81 de ani pe 13 iulie) a fost invitat pe scenă de directorul artistic al festivalului, Thierry Frémaux, care i-a înmânat un Palme d’Or onorific a cărui surpriză a fost păstrată până în ultimul moment. Între timp (la fel ca la ceremonia dedicată anul trecut lui Tom Cruise), pe ecranul sălii rulau secvențe din cele mai importante roluri ale sale, de la „Războiul Stelelor” la „American Graffiti”, „Rabinul și hoțul”, „O femeie face carieră”, „Vânătorul de recompense”, „K-19: Submarinul ucigaș”, „Mosquito Coast”, „Evadatul” și la toate filmele din seria „Indiana Jones”.

„Sunt foarte mișcat”, a spus Harrison Ford pe scenă. „Se spune că, atunci când ești pe cale să mori, îți vezi viața trecând fulgerător prin fața ochilor, iar eu tocmai asta am făcut acum. Aici este o mare parte din viața mea, dar nu toată. Viața mea a fost cea de lângă iubita mea soție, care mi-a susținut pasiunea și visurile și căreia îi sunt foarte recunoscător”. Actorul a continuat: „Și eu vă iubesc. Dar există un film pe care trebuie să-l vedeți. Este chiar în spatele meu. Așa că dați-mi voie să mă retrag și să vă mulțumesc din nou pentru această mare onoare”.

Printre filmele anterioare ale lui Harrison Ford prezentate la Festivalul de la Cannes se numără „Conversația” (1974), „Apocalipsul acum” (1979) și „Martorul” (1985). De asemenea, actorul a fost prezent la festival în 2014, cu prilejul unui eveniment special dedicat filmului „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” (2014).

Ce ne aduce noua poveste

Noul film din seria „Indiana Jones”, care are 142 de minute, are acțiunea amplasată în 1969, în timpul acerbei competiții pentru cucerirea spațiului cosmic dintre SUA și U.R.S.S. Indy (Harrison Ford), care se pregătește să se pensioneze, primește o vizită surprinzătoare de la fina lui pe care nu a mai văzut-o de mulți ani, Helena Shaw (Phoebe Waller-Bridge). O escroacă experimentată, aceasta vrea să vândă cui oferă mai mult un artefact rar pe care tatăl ei i l-a încredințat cu ani în urmă: cadranul lui Arhimede, un dispozitiv despre care se presupune că poate localiza faliile temporale. Nu peste mult timp, cei doi se confruntă cu un grup de naziști nelegiuiți conduși de Jürgen Voller (Mads Mikkelsen) și de periculosul Klaber (Boyd Holbrook), care vor și ei neprețuitul artefact.

Alături de ei, în distribuție îi vom mai vedea pe Antonio Banderas, Shaunette Renée Wilson, Toby Jones și pe tânărul Ethann Isidore, dar și pe unul dintre veteranii francizei: John Rhys-Davies, care reia rolul lui Sallah, prietenul lui Indy încă de la primul film, „Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute” (1981).

O temă obsedantă

Întreaga primire a lui Harrison Ford și a echipei noului său film pe covorul roșu a fost însoțită, la fel ca urcarea actorului pe scenă, de emblematica temă muzicală a seriei „Indiana Jones”, compusă de John Williams.

Cu ceva vreme în urmă, aflat pe scena Institutului American de Film, Harrison Ford fusese din nou acompaniat de celebrele acorduri, ceea ce l-a făcut să povestească: „Muzica aia nenorocită mă urmărește peste tot. Se cântă de fiecare dată când urc pe o scenă și de fiecare dată când cobor de pe scenă. Ba e chiar mai rău de atât. Se auzea inclusiv în sala de operație când am fost să-mi fac colonoscopie”. Harrison Ford a continuat atunci, vorbind direct cu celebrul compozitor John Williams, care era în public: „John, nu mă plâng. A juca un personaj îmbogățit de muzica ta este un adevărat dar. Colaborarea dintre regizor și compozitor și muzica ta au fost esențiale pentru succesul filmelor”.

Filmul „Indiana Jones și cadranul destinului” va avea premiera în cinematografele din România pe 30 iunie.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton