Oricât de încrezãtoare ar fi fost în rezultatul muncii ei, scriitoarea britanică  J. K. Rowling ar fi anticipat cu greu succesul romanului ei ca și pe cel al transpunerii cinematografice. Practic, ”Harry Potter” este unul dintre primele succese de box-office ale mileniului trei.
Pentru micuțul Harry Potter (Daniel Radcliffe), a 11-a aniversare  nu e deloc fericită. El trăiește în mizerie în casa  unchiului și a mătușii sale, doi tipi ursuzi care abia dacă își tolerează nepotul. Cu ocazia zilei sale de naștere, Harry are parte totuși de o surpriză nemaipomenită: un uriaș pe nume Hagrid (Robbie Coltrane), ambasador al renumitei școli de vrăjitori Hogwarts, îl anunță că a fost primit în rândurile studenților prestigioasei instituții. Ajutat de uriaș, Harry scapă din casa rudelor sale și ajunge la Hogwarts. Aici află că părinții lui nu muriseră într-un accident de mașină, așa cum fusese lăsat să creadă, ci erau doi vrăjitori omorâți de diabolicul Voldemort.

Urmărește-ne pe Google News