Homepage  / Cinema

Hayden Christensen va fi din nou Darth Vader

Hayden Christensen va fi din nou Darth Vader

de Redactia Tvmania

Hayden Christensen (39 de ani) va juca din nou rolul lui Darth Vader, în spinoff-ul „Obi Wan”, care va fi difuzat de Disney Plus, informează variety.com.

Kathleen Kennedy, președinta Lucasfilm, tocmai a anunțat că actorul va relua rolul lui Darth Vader în spinoff-ul seriei „Războiul stelelor”. „Obi-Wan” îl va avea în rolul titular pe Ewan McGregor, care l-am mai interpretat pe îndrăgitul cavaler Jedi și în „Războiul stelelor – Episodul I: Amenințarea fantomei” (1999), „Războiul stelelor – Episodul II: Atacul clonelor” și „Războiul stelelor – Episodul III: Răzbunarea Lorzilor Sith” (2005).

Împreună cu el, va reveni și Hayden Christensen, care l-a interpretat în filmele din 2002 și 2005 pe Anakin Skywalker, metamorfozat, în cele din urmă, în Darth Vader. Nu se știe încă dacă Hayden Christensen va purta tot timpul masca lui Darth Vader, dar benzile desenate „Star Wars” și câteva secvențe din „Rogue One: O poveste Star Wars” (2016) au anunțat deja o ascensiune impresionantă a personajului în „Obi-Wan”.

Conform Lucasfilm, evenimentele din noua serie vor fi plasate după zece ani de la cele din „Războiul stelelor – Episodul III: Răzbunarea Lorzilor Sith”. Noua producție „Obi-Wan” îi va mai avea în distribuție pe Genevieve O’Reilly (care a jucat-o pe Mon Mothma în seria „Războiul stelelor”), Stellan Skarsgard, Kyle Soller, Denise Gough și Adria Arjona.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton