Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Hazal Kaya a născut o fetiță! Ce nume va primi

de Anda Dincă,

Actrița Hazal Kaya a născut pe 11 februarie ce de-al doilea copil. Aceasta a distribuit noi imagini în care își ține nou-născutul în brațe în timp ce îi dădea un sărut pe frunte, Kaya a născut la Spitalul Fulya Acıbadem.

“Iubita mea fiică” scria recent Hazal Kaya pe Instagram în dreptul unor poze frumoase, în care își etalează cea de-a doua sarcină. Actrița în vârstă de 32 de ani se pregătește să devină mamă de fetiță.

Micuța, care va primi numele de Leyla Süreyya, este așteptată de toți membrii familiei: de fratele ei, Fikret Ali, în vârstă de 3 ani și jumătate, și de tatăl lei, Ali Atay. Hazal Kaya s-a căsătorit cu actorul și regizorul Ali Atay în februarie 2019, după 6 ani de relație, și se înțeleg de minune. 

„Sarcina decurge foarte bine. Am avut o problemă cu tensiunea arterială la începutul ei. Mi-a fost puțin greu, dar acum totul este bine. De-a lungul sarcinii am muncit și sunt foarte mulțumită de această situație. Nu am avut pofte. Este interesant să fii mamă de fată. Caut fuste mici roz, toată lumea din jurul meu e înnebunită cu lucrușoarele de fetiță”, a declarat Hazal, citată de cumhuriyet.com.tr.

Actrița a mai povestit și cum i s-a schimbat viața după nșterea primului copil: „Am început să înțeleg oamenii dintr-un punct de vedere matern. În plus am înțeles-o mai bine pe mama mea”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Care sunt ultimele proiecte ale lui Hazal Kaya

Protagonista producțiilor “Povestea noastră” și “Feriha” a avut în 2022 premiera unui film, “Benden Ne Olur?” (“Ce mi se întâmplă?”), o comedie romantică în care i-a dat replica lui Onur Tuna, dar și a unui serial de epocă realizat de Netflix, “Miezul nopții la Pera Palace” (“Pera Palas’ta Gece Yarısı”). În “Miezul nopții la Pera Palace” Hazal o joacă pe Esra, o jurnalistă din zilele noastre care, în timp ce se documentează pentru un articol, călătorește înapoi în timp, până la începutul secolului XX, la faimosul hotel Pera Palace din Istanbul, loc de întâlnire a celebrităților, spionilor și aventurierilor vremii.

Primul sezonul al serialului „Miezul nopții la Pera Palace” a avut 8 episoade și un final incert, ceea ce i-a făcut pe fanii să creadă că va exista și sezonul al doilea. Mai mult cea de-a doua  sarcina a lui Hazal nu a incurcat planurile producătorilor pentru că episoadele sezonului doi ar fi fost deja filmate.

Serialul „Miezul nopții la Pera Palace” este inspirat de cartea omonimă a lui Charles King, tradusă și la noi. 

Ce și-a dorit să fie în copilărie

„Ca orice copil, mi-am dorit să fiu dansatoare din buric la vârsta de 6-7 ani. După m-am gândit că vreau să fiu arhitect, mai apoi am vrut să studiez istoria artei, dar când am început să joc, viața mea a fost modelată în această direcție”, a declarat Hazal celor de la haberturk.com. 

Dornică să încerce lucruri noi, actrița a povestit că a fost atrasă și de domeniul culinar: „Am luat cursuri de gastronomie cu gândul să-mi deschid un restaurant, dar am văzut că era o meserie foarte dificilă. Nu am putut combina actoria cu gătitul sau managementul unui restaurant”.

Hazal a debutat în actorie în 2006 cu un rol minor în serialul “Puterea destinului” (“Sıla”), iar de atunci a apărut în mai multe filme, a jucat în peste 12 seriale, dar și în numeroase spoturi publicitare. 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te