Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

HBO anunță premiera serialului „Mosaic” / „Mozaic”, cu Sharon Stone în rolul principal

de Redactia Tvmania

Miniseria originală HBO, „Mosaic”, regizată și produsă de Steven Soderbergh („Ocean’s Twelve”, „Ocean’s Thirteen”, „Behind the Candelabra”), va putea fi urmărită atât la HBO, cât și la HBO GO, anunță postul tv.

Miniseria cu Sharon Stone în rolul principal va fi difuzată la HBO din 30 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:50. Primele patru părți sunt deja disponibile pe HBO GO, iar sâmbătă, 27 ianuarie, vor fi disponbile toate cele 6 episoade.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

„Mosaic”/„Mozaic” este un thriller în 6 părți ce are drept protagonistă o autoare de cărți ilustrate, pusă în fața unei avalanșe de minciuni, corupție și chiar crimă. Filmul este o poveste despre pasiune și intrigă, centrată pe dispariția bruscă a unei femei și pe efortul îndelungat al poliției și al locuitorilor orașului Summit, Utah, de a descoperi adevărul.

Steven Soderbergh, câștigătorul premiilor Oscar® și Emmy®, regizează și este producătorul executiv al miniseriei în care rolul principal este interpretat de Sharon Stone.

Din distribuție mai fac parte:

Steven Soderbergh a câștigat premiul Oscar® pentru Cel mai bun regizor pentru filmul „Traffic”/„Trafic” și premiul Emmy® pentru Cel mai bun regizor pentru producția originală HBO „Behind the Candelabra”/„Viața mea cu Liberace”. Soderbergh a fost nominalizat la premiile Emmy® pentru cel mai bun regizor pentru serialul Cinemax „The Knick”, la care a fost și producător executiv, și la premiul Academiei Americane de Film pentru „Erin Brockovich” (regizor) și „Sex, lies, and videotape”.

„Mosaic” poate fi urmărit pe HBO GO.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te